Cum inteligența artificială este tot mai prezentă în viețile noastre, aceasta poate fi utilizată și în domenii mai sensibile, precum medicina. Tehnologia poate fi utilă pentru diagnosticare și imagistică, dar și pentru dezvoltarea de noi medicamente și personalizarea tratamentelor pentru fiecare pacient, se arată într-un comunicat de presă al SoftServe transmis către TechRider.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cum poate AI-ul să ajute în diagnosticare
Inteligența artificială devine un partener de diagnostic pentru clinicieni. Un grup de cercetători europeni a introdus recent un model AI capabil să prezică riscul pe termen lung de a dezvolta peste 1.000 de boli, pe baza unor date anonimizate ale pacienților. Compania transmite că acesta nu înlocuiește medicul, ci „estimează probabilitatea apariției unor afecțiuni specifice cu ani sau chiar decenii înainte”.
AI a transformat și modul în care radiologii detectează boala. Modelele de deep learning analizează acum radiografii, tomografii și RMN-uri cu o acuratețe ce depășește frecvent 90%. Un studiu german recent, citat de SoftServe, a arătat că utilizarea AI în mamografie a crescut detectarea cancerului mamar la femei cu 17,6%.
Și industria farmaceutică poate profita de inteligența artificială. Compania ucraineană susține că, de la o durată de 10-15 ani și miliarde de dolari pentru dezvoltarea unui medicament, AI-ul poate reduce parțial costurile și timpii de cercetare și dezvoltare. Totuși, până în prezent, piața nu a văzut încă un medicament dezvoltat în întregime de AI ajungând pe rafturile farmaciilor.
Tratament personalizat, influențat de AI
Influența AI este la fel de puternică și în medicina personalizată. Fiecare organism reacționează diferit la medicamente din cauza variațiilor genetice, metabolice și a stilului de viață. Inteligența artificială ajută la decodarea acestor diferențe prin compararea datelor genomice și clinice cu baze de date vaste ale unor cazuri similare.
Dincolo de diagnostic și tratament, AI remodelează fluxurile clinice de zi cu zi. Potrivit SoftServe, medicii petrec până la 40% din timpul de lucru completând documentație administrativă. Asistenții inteligenți pot automatiza această muncă, de la generarea notelor medicale la organizarea datelor de examinare și pregătirea scrisorilor de externare.
Cu toate acestea, compania atrage atenția că rolul inteligenței artificiale este complementar expertizei umane, în toate aceste direcții. Astfel, medicii rămân responsabili pentru deciziile finale, iar AI acționează ca un „instrument de precizie, capabil să proceseze volume mari de date și să identifice tipare invizibile la nivel uman”.