O echipă internațională de arheologi susține că a descoperit dovezi care atestă că neanderthalienii extrăgeau grăsime din oase în urmă cu 125.000 de ani, cu aproape 100.000 de ani înainte ca oamenii moderni să fi făcut același lucru. Studiul care oferă o perspectivă cu tentă senzaționalistă, publicat pe 2 iulie în Science Advances, prezintă cea mai veche dovadă a unui proces sistematic de prelucrare a grăsimii, afirmă autorii săi.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cercetătorii au excavat zeci de mii de resturi osteologice în situl Neumark-Nord, Germania, provenind de la cel puțin 172 de animale de talie mare, multe dintre ele extrem de fragmentate și concentrate în jurul unei zone pe care autorii o descriu drept o adevărată „fabrică de untură”.
Potrivit afirmațiilor echipei de cercetători, numărul uriaș de oase animale, extrem de fragmentate, precum și prezența în număr mare a urmelor de arsură de pe acestea sau de pe materialul litic la fel de abundent, indică o operațiune de fierbere a oaselor, documentată la nivel istoric (extrem de rar la nivel preistoric), în scopul extragerii grăsimilor. Dar oare chiar așa au stat lucrurile?
Marele mister, neexplicat de studiu: oare chiar fierbeau neanderthalienii oasele?
Grăsimea era o resursă vitală în dieta vânătorilor-culegători, mai ales în lunile reci, când animalele oferă carne slabă, iar proteinele consumate în exces, fără alți nutrienți, pot duce la așa-numita „foamete a iepurelui”, o formă de intoxicație alimentară. Măduva osoasă, bogată în calorii și ușor de extras, devenea astfel o resursă esențială pentru supraviețuire, se afirmă într-un comentariu publicat în revista Nature cu privire la aceleași descoperiri.
Studiul are însă câteva hibe, iar afirmațiile care au apărut ulterior par să contrazică realitatea. Primo, animalele, fie ele de talie mare, medie sau mică, stochează grăsime exact în lunile premergătoare perioadelor reci de iarnă. Este o strategie care le permite să supraviețuiască tocmai în perioadele în care resursele de nutrienți devin tot mai rare, pe fonul scăderii temperaturilor. Astfel, afirmația că animalele ofereau o carne fără grăsimi pe perioada iernii, cel puțin în perioada de început a acesteia, pare una deplasată.
Autorii studiului subliniază că nu s-a putut face o clasificare exactă a perioadelor în care au fost vânate animalele, nici nu a putut fi identificat un tipar anume folosit la vânătoare, atâta vreme cât exemplarele provin atât din rândul elementelor juvenile, cât și din al celor vârstnice. Practic, vorbim despre comunități mai degrabă oportuniste, care s-au perindat în același areal timp de circa 2.850 de ani, fără a putea fi asociate cu un anumit sezon sau cu o preferință către un anumit tip de vânat.
Secundo, în ciuda afirmațiilor că neanderthalienii fierbeau oasele animale acum 125.000 de ani, cercetătorii recunosc că nu există nicio dovadă clară a unei astfel de activități. Mai mult, ei afirmă că o astfel de practică nu a fost documentată decât acum 28.000 de ani, la Homo sapiens, fapt care indică o „distanță” temporală de circa 100.000 de ani între cele două dovezi ale unei astfel de acțiuni.
Cum fierbeau neanderthalienii oasele?
Un astfel de proces a fost documentat, chiar dacă parțial, de cercetătorul ruso-ucrainean Olexandr Pavlovic Cernîș în 1982, ulterior, în 2012, de Marylène Patou-Mathis, cercetătoare din Franța care a efectuat săpături arheologice inclusiv pe teritoriul României.
Ambii cercetători fac trimitere la situl arheologic Molodova I, de lângă Cernăuți, acolo unde au fost semnalate, printre altele, cele mai vechi „locuințe” din oase și fildeș de mamut, datând de acum circa 44.000 de ani. Atribuit culturii musteriene (cultura musteriană este asociată cu Omul de Neanderthal pe teritoriul Europei), situl a oferit „oase de mamut cu urme de intervenție antropică, oase care au fost albite, cel mai probabil din cauza fierberii”. Studiile nu fac referire la motivele pentru care acele comunități primitive ar fi fiert oasele. Niciunul dintre cele două studii nu este citat în analiza din Science Advances.
Deși cei doi cercetători nu se încumetă să menționeze cum astfel de comunități primitive ar fi putut fierbe oasele, o analiză etnologică/antropologică ar putea oferi indicii puternice. Probabil, apa putea fi adusă la punctul de fierbere prin intermediul unor gropi căptușite cu piei animale, în care erau introduse pietre sau cărbuni încinși, practică întâlnită atât la comunitățile nativilor amerindieni din secolele trecute, cât și la alte populații cu un nivel tribal de dezvoltare. Dar asta este o ipoteză cu bătaie lungă.
Autorii studiului din Science Advances sugerează însă că Omul de Neanderthal ar fi putut face acest lucru folosind vase din scoarță de copac sau recipiente din piei animale (argumente care, în lipsa oricăror dovezi palpabile, nu pot rămâne nici măcar la stadiul de simplă ipoteză).
În plus, aceștia subliniază faptul că au găsit urme clare ale folosirii focului în apropierea așa numitei „fabrici de grăsime”: cărbuni, oase arse, silex și pietre expuse la temperaturi ridicate. Fapt care indică un cu totul alt mod de prelucrare a materialului osteologic, nicidecum fierberea (oasele fierte prezintă o puternică tentă albă, așa cum este cazul celor de la Molodova, și nu urme de ardere intensă).
În ciuda afirmațiilor din începutul studiului, care fac o trimitere clară către procesul de fierbere a oaselor pentru a extrage grăsimea, cercetătorii recunosc că singurele „dovezi” pe care le au în favoarea unei astfel de ipoteze sunt reprezentate doar de multitudinea de fragmente osoase extrem de mici (fapt care, o recunosc chiar ei, se regăsește în nenumărate situri paleolitice), precum și de urmele puternice de ardere de pe oase sau materialul litic (fapt care, iarăși, este unul comun în astfel de situri). Practic, nu au nimic care să indice o atare activitate.
Concluzie?
„Până acum, doar se presupunea că neanderthalienii puteau extrage grăsime și măduvă osoasă, dar nu aveam dovezi concrete. Acum, avem în sfârșit un tablou clar al unui proces sofisticat”, explică Lutz Kindler, zooarheolog la centrul MONREPOS pentru Cercetare Arheologică din Germania și coautor al studiului.
Realitatea este că urme de extragere a măduvei osoase, dar și a grăsimilor, resurse extrem de importante pentru speciile umane arhaice, sunt documentate în situri care au cel puțin 1,5 milioane de ani vechime. Cât despre fierberea oaselor în scopul extragerii grăsimilor, și în ciuda afirmațiilor lui Kindler și ale colegilor săi, nici ei nu au niciun fel de dovadă certă.
„Pe lângă oase, cercetătorii au descoperit și resturi de plante comestibile, precum alune și ghinde, semn că dieta neanderthalienilor era mai variată decât s-a crezut”, susține studiul. În realitate, faptul că neanderthalienii, și nu doar ei, aveau o dietă bogată și diversificată este documentat de zeci de ani. Nimeni nu se mai minunează că astfel de comunități umane erau deosebit de ingenioase, de creative, și se bazau pe absolut orice le putea oferi natura.
În concluzie, da, putem fi de acord, măcar în parte, cu ceea ce subliniază Lutz Kindler și restul echipei de cercetători, anume că strategiile de trai ale neanderthalienilor erau comparabile cu cele ale vânătorilor-culegători moderni, chiar dacă tehnologia și organizarea socială erau diferite. Dar și acest fapt a fost subliniat în literatura de specialitate încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
