Între 4,1 și 3 miliarde de ani în urmă, Marte era o lume extrem de activă din punct de vedere al vulcanismul. Activitatea vulcanică era intensă, iar erupțiile uriașe aruncau materiale și gaze până în atmosfera Planetei Roșii. Un nou studiu realizat de o echipă condusă de Saira Hamid, de la Universitatea de Stat din Arizona, a folosit modele climatice pentru a explora o întrebare surprinzătoare: ar fi putut aceste erupții să transporte apă înghețată în regiuni ale planetei unde, în mod normal, gheața nu ar trebui să existe?
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Rezultatele au fost surprinzătoare. Fiecare erupție majoră ar fi putut produce straturi de gheață de până la cinci metri grosime, formate prin înghețarea rapidă a vaporilor de apă expulzați în aerul înghețat al lui Marte, anunță Universe Today.
Gheață protejată de cenușă
În mod normal, la ecuatorul marțian, temperaturile ridicate ar face ca orice gheață expusă la suprafață să se evapore direct în atmosferă. Totuși, simulările sugerează că aceste depozite ar fi putut supraviețui dacă au fost îngropate rapid sub praful vulcanic sau sub fluxurile de lavă rezultate după erupții.
Aceste straturi de rocă ar fi acționat ca o pătură izolatoare, care proteja gheața de radiația solară și de presiunea atmosferică scăzută. În asemenea condiții, spun autorii studiului publicat în Nature Communications, gheața ar fi putut rămâne stabilă timp de miliarde de ani, chiar și la latitudini unde prezența ei ar părea imposibilă.
O „iarnă vulcanică” pe Marte
Echipa de la Arizona sugerează că erupțiile ar fi putut elibera și cantități uriașe de acid sulfuric în atmosferă, care putea declanșa o perioadă de răcire globală. Această „iarnă vulcanică” ar fi scăzut temperaturile la nivel planetar pentru perioade îndelungate, și ar fi permis acumularea suplimentară de gheață în mai multe regiuni, nu doar local.
„Este posibil ca Marte să fi avut o succesiune de erupții care au creat nu doar munți, ci și adevărate depozite de gheață ascunse sub suprafață”, explică Saira Hamid.
Urmele vulcanilor care au adus apa
Cercetătorii au identificat doi vulcani antici care par a fi responsabili pentru aceste depozite neobișnuite: Syrtis Major și Apollinaris Mons. Acesta din urmă, situat în centrul formațiunii Medusae Fossae, a fost activ între 3,9 și 3,5 miliarde de ani în urmă.
Regiunile din jurul acestor vulcani coincid perfect cu zonele unde sateliții NASA au detectat niveluri ridicate de hidrogen, un indiciu puternic al prezenței gheții ascunse sub sol.
Totuși, chiar dacă hidrogenul nu este o dovadă directă, el sprijină ipoteza că erupțiile de odinioară ar fi livrat apă înghețată în chiar cele mai calde zone ale planetei.
O comoară pentru viitorii exploratori
Dacă aceste rezerve subterane de gheață chiar există, ele ar putea deveni o resursă crucială pentru viitoarele misiuni umane. Regiunile ecuatoriale ale lui Marte sunt cele mai favorabile pentru amartizare, iar accesul la apă ar putea face diferența dintre supraviețuire și eșec. Gheața ar putea fi folosită pentru în apă, în oxigen sau chiar în combustibil pentru rachete.
„Dacă echipele umane vor găsi aceste depozite, vor descoperi, practic, un rezervor natural de resurse. Și asta ar putea schimba complet modul în care ne gândim la colonizarea Planetei Roșii”,, concluzionează Saira Hamid.
