Radiațiile cosmice sau expunerea la un mediu cu gravitație redusă sunt citate adesea ca principalele pericole pe care astronauții le vor întâmpina în viitoarele misiuni spațiale pe termen lung. Există în un aspect pe care cei care planifică astfel de misiuni nu trebuie să îl omită. Este vorba despre sănătatea mentală a astronauților, subliniază Matthieu Guitton, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare a Creierului CERVO din Quebec.
Într-un studiu pe care îl semnează ca unic autor și care a fost publicat în revista Computers in Human Behavior: Artificial Humans, Guitton face trimitere la cercetări anterioare care au semnalat schimbări în capacitățile de luare a deciziilor ale astronauților și care au urmărit schimbările fiziologice care au loc în creierele lor.
Este adevărat, subliniază specialistul canadian, că astronauții sunt printre cele mai bine pregătite persoane din lume, cu criterii de selecție extrem de stricte, șic are par să poată rezista acestor provocări. Totuși, ce se va întâmpla când zborul spațial va deveni mai răspândit și oameni care nu sunt la fel de bine pregătiți mental vor începe să participe?
Pot înlocui roboții interacțiunea umană?
Lipsa interacțiunii sociale generale poate agrava aceste probleme. În multe misiuni spațiale, doar câțiva oameni pot interacționa unii cu ceilalți. Pe măsură ce misiunile ajung mai departe în spațiu, întârzierea comunicării cu Terra va face mai dificilă conversația cu oricine nu se află în proximitatea imediată a unei persoane, ceea ce limitează interacțiunea socială globală. Iar interacțiunea socială limitată, la rândul său, poate duce la o stare de sănătate mentală precară.
De ce să nu creștem pur și simplu numărul de persoane cu care să interacționăm, fără ca acestea să consume resurse incomode precum mâncare, apă și aer?, este premiza de la care pleacă autorul studiului.
Apoi, poate un robot să satisfacă cu adevărat nevoia de interacțiune socială umană, într-o măsură în care să inverseze efectele izolării din timpul zborurilor spațiale de lungă durată? Dr. Guitton pare să creadă că da.
Roboții sunt utilizați în mod obișnuit în explorarea spațială. Fie că zboară în proximitatea unei planete, fie că explorează suprafața marțiană sau cea lunară, fie că mută instalații mari în jurul ISS, roboții joacă un rol central în conceptul modern al ceea ce înseamnă să explorezi spațiul.
Ei devin, de asemenea, din ce în ce mai comuni pe Pământ, iar o ramură particulară, aceea a „roboticii sociale”, câștigă un interes sporit datorită proliferării abilităților de comunicare aparent la nivel uman ale unor modele mari de limbaj.
Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste modele de limbaj nu au o prezență fizică – cel puțin nu încă. Acest lucru s-ar putea schimba în viitor, dar Dr. Guitton consideră că aceasta este o caracteristică esențială a oricărui robot destinat să ajute la gestionarea izolării din cadrul misiunilor spațiale de lungă durată.
Omul de știință din Quebec subliniază „interacțiunile sociale standard”, cum ar fi conversația cu cineva, ca o caracteristică cheie a vieții sociale ale oamenilor. Interacțiunea cu o inteligență artificială, chiar și prin chat vocal pe un computer, nu ar avea același impact emoțional.
Roboții „sociali” vor fi partenerii astronauților sau al viitorilor coloniști spațiali
Dacă în filmele SF hollywodiene astfel de roboți sunt, cu precădere, umanoizi, aceasta nu este neapărat o condiție sine qua non pentru ca scopul lor să fie atins,
„Un design asemănător omului nu înseamnă neapărat un robot complet umanoid. De fapt, unele caracteristici specifice asemănătoare umanului, relevante pentru interacțiunile sociale, ar putea fi suficiente pentru a induce un efect semnificativ”, este de părere Matthieu Guitton.
Studiul nu intră în detalii privitoare la impactul psihologic al blocării într-o navă spațială cu un robot semi-umanoid. Dar, având în vedere nivelul actual al tehnologiei, acesta ar fi cel mai probabil rezultat dacă am încerca să producem o manifestare fizică a tipului de robot social descris în lucrare.
Pe măsură ce roboții devin mai buni în a imita trăsăturile umane reale, iar materialele se îmbunătățesc pentru a permite acest lucru, riscul de a cădea victimă unei stări mentale precare scade.
Testarea tipurilor de interacțiuni necesare pentru a demonstra eficacitatea unui astfel de robot ar fi, de asemenea, dificilă, având în vedere întrebările etice legate de oportunitatea de a afecta potențial sănătatea mentală a cuiva pentru a înțelege mai bine efectele interacțiunii om/robot.
Pe de altă parte, se arată în studiu, în perspectiva managementului riscurilor adverse ale unei misiuni spațiale, roboții sociali reprezintă o soluție optimă pentru o problemă importantă.
Datorită numeroaselor lor avantaje, inclusiv polivalența lor și gradul lor ridicat de fezabilitate, roboții sociali ar putea reprezenta o soluție ideală pentru a contrabalansa riscurile asupra cogniției sociale într-un context de zboruri spațiale pe distanțe lungi, explorare spațială pe termen lung sau chiar misiuni de colonizare.
Roboții sociali ar fi actori sociali, în sensul că ar acționa (și, mai important, ar interacționa) cu ființele umane, și, în timp ce fac acest lucru, ar menține abilitățile sociale ale membrilor echipajului, ar combate izolarea și ar contribui la crearea unui sentiment de semnificație.
Cu alte cuvinte, roboții sociali ar putea deveni adevărați parteneri, mai degrabă decât simple instrumente pentru explorările spațiale actuale și viitoare.
