Recent, o echipă de astronomi condusă de Universitatea Cambridge a făcut înconjurul lumii cu o veste spectaculoasă: ar fi găsit cele mai convingătoare dovezi de viață extraterestră de până acum. Declarația lor se baza pe detectarea unor gaze pe bază de sulf în atmosfera unei planete îndepărtate, gaze asociate pe Pământ cu procesele biologice. Dar o analiză independentă rapidă pune deja sub semnul întrebării valabilitatea acestor descoperiri, relatează Space.com.
În septembrie 2023, astronomul Nikku Madhusudhan și colegii săi au anunțat că au identificat dimetil-sulfura (DMS) în atmosfera planetei K2-18b, situată la 120 de ani-lumină distanță, în zona locuibilă a stelei sale. Molecula DMS este produsă pe Pământ în special de algele marine și este considerată un posibil „biosemnal”, adică o semnătură chimică a vieții.
Nu toată lumea a fost convinsă
Anunțul a fost amplificat la 17 aprilie 2025, când aceeași echipă a declarat că a găsit dovezi și mai clare, după ce a folosit un alt instrument de pe Telescopul Spațial James Webb (JWST). Madhusudhan a declarat atunci că „acestea sunt primele indicii ale unei lumi extraterestre posibil locuite” și că „este un moment revoluționar”.
Dar nu toată lumea a fost convinsă. Jake Taylor, cercetător la Universitatea Oxford și expert în atmosferele exoplanetelor, a realizat o analiză statistică independentă a datelor, fără să presupună din start ce gaze ar trebui să caute.
Rezultatul? Nu a găsit „vârfuri” caracteristice prezenței gazelor detectabile, ci un „semnal plat”, ceea ce sugerează că datele ar fi prea slabe sau zgomotoase pentru a trage concluzii ferme. Studiul său a fost publicat pe un site de preprinturi la 22 aprilie, fără să fie încă evaluat de alți specialiști (peer review).
„Asta este dovada că procesul științific funcționează. Așa ar trebui să se întâmple. Echipe diferite să analizeze aceleași date, din perspective variate”, a declarat pentru Space.com Eddie Schwieterman, profesor de astrobiologie la Universitatea din California, Riverside.
O dovadă slabă
Unul dintre principalele motive de scepticism îl reprezintă semnificația statistică raportată: doar 3 sigma (echivalent cu o probabilitate de 0,3% ca rezultatul să fie o eroare), departe de standardul de 5 sigma (0,00003%) cerut în mod obișnuit pentru descoperiri solide.
Criticii au mai remarcat și lipsa altor molecule așteptate, cum ar fi etanul, care în mod normal însoțește DMS, și au sugerat că echipa ar fi folosit un model predispus să favorizeze detectarea DMS.
Jake Taylor a folosit un model simplu, de tip „filtrare inițială”, comun în astronomie, tocmai pentru a evita părtinirile. Rezultatele sale susțin ideea că importanța descoperirii DMS ar fi fost exagerată. Madhusudhan respinge însă criticile și spune că modelul lui Taylor este „prea simplist” pentru a reflecta complexitatea atmosferei planetei.
„Nu există nimic în acel studiu care să mă îngrijoreze sau să fie relevant pentru concluziile noastre”, a transmis Madhusudhan într-un email către NPR. „Sunt doar ușor surprins de cât de jos e standardul pentru o replică!”
Este K2-18b cu adevărat locuibilă?
Mai mult, există și întrebări legate de cât de „locuibilă” este planeta K2-18b în realitate. Studii recente sugerează că planeta ar fi, de fapt, prea aproape de steaua sa pentru a menține apă lichidă la suprafață, contrazicând concluziile inițiale ale echipei din Cambridge.
În plus, în 2024, alți cercetători au detectat DMS pe o cometă rece și nelocuibilă, ceea ce sugerează că molecula ar putea apărea și prin procese chimice nebiologice, încă necunoscute.
„Până acum, datele disponibile despre K2-18b nu îndeplinesc cerințele unei descoperiri confirmate”, a declarat astrobiologul Michaela Musilova pentru Space.com. Ea subliniază că, pentru a confirma prezența vieții, este nevoie de dovezi independente, semnificație statistică solidă și eliminarea tuturor explicațiilor non-biologice.
Atât Musilova, cât și Schwieterman și alți experți, cer mai multe observații independente care să stabilească dacă semnalul provine cu adevărat de la DMS (sau un compus înrudit, DMDS), sau dacă totul este doar o iluzie provocată de zgomotul din date.
Un final util
Chiar dacă ipoteza vieții pe K2-18b se dovedește greșită, cercetătorii spun că procesul este benefic.
„Dacă rezultatul final al acestei povești este că publicul devine mai prudent față de viitoarele anunțuri despre descoperirea vieții, atunci nu e chiar un lucru rău”, conchide Schwieterman.
