Dincolo de orbita lui Pluto, în îndepărtata centură Kuiper, se află Sedna, unul dintre cele mai misterioase obiecte descoperite vreodată. Această planetă pitică roșiatică urmează o orbită atât de extremă, încât are nevoie de peste 11.000 de ani pentru a înconjura o dată Soarele. Acum, oamenii de știință propun o misiune către acest corp ceresc îndepărtat, cu ajutorul unor tehnologii de propulsie revoluționare, relatează Phys.org.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Sedna este mai mult decât o simplă rocă îndepărtată. Ea a fost folosită ca model pentru o nouă clasă de orbite, așa-numitele „sednoide”, și ar putea fi primul membru cunoscut al Norului Oort interior. Studierea Sednei ar putea dezvălui secrete despre formarea timpurie a sistemului solar, dar și despre influențele gravitaționale care l-au modelat.
Unul dintre cele mai reci locuri cunoscute
Suprafața sa este printre cele mai roșii din întreg sistemul solar, ceea ce sugerează o chimie complexă și posibil prezența unor compuși organici. La distanța actuală față de Soare, temperaturile nu depășesc niciodată −240°C, ceea ce face din Sedna unul dintre cele mai reci locuri cunoscute.
Sedna va atinge periheliul, punctul cel mai apropiat de Soare, în perioada 2075–2076, ajungând la o distanță de 76,19 unități astronomice (UA), adică de peste trei ori mai departe decât Neptun. După acest moment scurt, va porni din nou într-o călătorie de mii de ani înapoi spre întuneric.
Două abordări tehnologice inovatoare ar putea permite ajungerea la Sedna
O nouă analiză, publicată pe platforma arXiv, explorează două abordări tehnologice inovatoare care ar putea permite ajungerea la Sedna în acest interval limitat. Prima se bazează pe motorul cu fuziune directă (DFD), un concept de motor nuclear capabil să furnizeze atât tracțiune, cât și energie electrică. Cercetătorii au luat în calcul un sistem de 1,6 megawați, cu tracțiune constantă și impuls specific ridicat, o adevărată revoluție față de tehnologiile actuale.
A doua metodă propune o variantă îndrăzneață a navigației solare: propulsia prin desorbție termică. În loc să se bazeze doar pe presiunea radiației solare, acest sistem folosește molecule sau atomi eliberați de pe o suprafață încălzită pentru a genera forță de propulsie. Misiunea ar beneficia și de un impuls gravitațional obținut printr-o manevră de apropiere de Jupiter.
Omenirea ar putea ajunge la Sedna în aproximativ 10 ani
Rezultatele sunt surprinzătoare: conform studiului coordonat de Elena Ancona de la Politecnico di Bari (Italia), DFD ar putea ajunge la Sedna în aproximativ 10 ani, cu 1,5 ani de tracțiune activă. În schimb, navigația solară asistată de Jupiter ar putea face călătoria în doar 7 ani. Săgeata solară câștigă timp prin accelerare continuă fără combustibil, însă propulsia cu fuziune are avantajul de a permite intrarea pe orbită, nu doar un survol rapid.
Această diferență evidențiază compromisurile fundamentale în explorarea spațiului adânc. O misiune orbitală ar permite cartografierea detaliată a suprafeței lui Sedna, analiza compoziției și poate descoperirea de sateliți sau alte caracteristici. În schimb, un simplu survol ar oferi doar o imagine de moment.
Fereastra de oportunitate pentru a ajunge la Sedna se închide rapid
Ambele tehnologii sunt încă departe de implementare. Motorul cu fuziune directă este încă la stadiul de concept și necesită progrese uriașe în controlul reacțiilor de fuziune. Modelele teoretice arată că ar putea propulsa o sondă de 1.000 kg până la Pluto în patru ani, dar implementarea practică rămâne incertă.
Navigația solară cu desorbție termică este o evoluție a tehnologiilor deja testate, dar vine cu propriile provocări, de la materiale inovatoare la sincronizarea perfectă a manevrelor gravitaționale.
Fereastra de oportunitate pentru a ajunge la Sedna se închide rapid. Dacă umanitatea va profita sau nu de această șansă depinde de curajul de a investi în tehnologii îndrăznețe și de voința de a depăși limitele actuale ale explorării spațiale.
