Misiunea Artemis 2 se apropie cu pași repezi, iar pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol, oamenii se pregătesc să zboare din nou în jurul Lunii. Nu este o aselenizare, nu este o cucerire — este, mai degrabă, o repetiție. America reînvață cum se ajunge acolo, cum se supraviețuiește acolo, cum se revine de acolo.
Numai că, spre deosebire de anii ’60, de această dată nu mai are luxul timpului. China avansează metodic, cu rachete noi, cu bugete generoase, și pare tot mai aproape de un vis care părea imposibil acum nici 10-15 ani.
Deasupra tuturor acestor turbulențe plutește o întrebare simplă și incomodă: mai este SUA capabilă să câștige o cursă spațială?
Claudiu Tănăselia, fizician în cadrul Institutului de Cercetări pentru Instrumentație Analitică din Cluj, scriitor și jurnalist de știință, crede că răspunsul nu este nici da, nici nu. Lucrurile sunt, spune el, mai complicate decât par. America are know-how-ul pe care China nu îl poate copia. China are coerența pe care America nu și-o poate permite. Iar între cele două puteri se desfășoară, tăcut și metodic, cel mai important proiect al umanității din ultimele decenii.
În interviul de față, Claudiu Tănăselia vorbește despre riscurile reale ale misiunii Artemis 2, despre fezabilitatea unei baze lunare, de ce o călătorie spre Marte rămâne deocamdată mai mult vis decât plan, dar și despre motivul pentru care, în ciuda tuturor problemelor, trăim, fără să ne dăm pe deplin seama, într-o eră de aur a explorării spațiale.
Urmărește aici interviul video integral:
Principalele idei discutate:
- Problemele cu care se confruntă NASA în prezent nu sunt cele mai mari sau cele mai grave, pentru că sunt probleme de administrație, de buget, de politică. Din fericire, nu sunt probleme legate de pierderea echipajului, pentru că NASA a trecut prin câteva astfel de momente și acelea chiar au fost grave, la modul cel mai serios. Problemele actuale se rezolvă; se rezolvă cu răbdare, cu fonduri, cu bani și așa mai departe.
- Ar trebui să privim Luna ca pe un al șaptelea continent. Dacă avem în Antarctica baze cu prezență umană, de ce n-am avea și pe Lună?
NASA nu ascunde riscul misiunii Artemis. NASA nu cunoaște riscul misiunii Artemis, pentru că este o misiune complet nouă. Oamenii nu au zburat încă la bordul capsulei Orion.
- Programul spațial chinez merge bine, așa îl vedem noi de aici, dintr-un motiv relativ simplu: acolo politicul nu se schimbă la 4 ani. Asta înseamnă că avem o coerență mai mare. La NASA e mai complicat; ai un Congres care trebuie să aprobe bugetul. În China lucrurile sunt mai simple, nu neapărat mai bune, dar mai simple din punctul nostru de vedere. Și atunci finanțarea, voința politică, totul merge mână în mână mult mai ușor.
- China a pornit de la zero și cred că este mai bine așa, e o abordare mai corectă. Și-au definit scopurile: ce vrem să facem, să ducem oameni pe Lună? Cum facem asta? Construim niște rachete moderne, nu rămase moștenire din anii ’70. Și din punctul acesta de vedere China se mișcă mai bine, dar pornesc de la zero. Au totul foarte bine structurat. Ce nu are China este know-how-ul. N-au mai fost pe Lună.
- Dacă se întâmplă ceva neprevăzut la Artemis — și mă gândesc la tragedii umane, mă gândesc la întârzieri de buget și mai multe întârzieri la SLS și așa mai departe — China, care merge metodic, care are rachete mai… n-aș zice mai fiabile, dar construite cu scopul de a ajunge pe Lună, construite acum în acești ani, care nu au problemele de la Space Launch System, s-ar putea să avem o surpriză din acest punct de vedere.
În acest moment nu putem merge pe Marte dintr-un motiv foarte simplu: nu avem cu ce
- Datele înregistrate de echipajele Apollo, chiar și după cele mai lungi misiuni lunare (cred că au durat vreo două săptămâni), au arătat că expunerea la radiații nu era mai mare decât expunerea unui muncitor din domeniul nuclear din Statele Unite. Dar vorbim despre două săptămâni și nu despre luni sau ani, cât ar dura o misiune pe Marte.
- Ne aflăm pe un teritoriu pe care cred că ne aflam acum vreo 70 de ani, când am început să plecăm în spațiu și ne puneam întrebări de genul: vom putea să înghițim în spațiu? Vom putea să mâncăm? Vom putea să dormim sau nu? Nu se știa asta înainte să fie trimiși primii oameni în spațiu; cred că ne aflăm în același punct și cu drumul spre Marte.
- China va merge pe Marte, va ajunge într-o zonă aleasă de ei, va lua o probă la întâmplare, se va întoarce pe Pământ și vor spune: „Noi am fost primii care au adus probe de pe Marte” și ei vor lua toate laudele, deși probele care sunt adunate de Perseverance sunt mult mai interesante din punct de vedere științific, pentru că prelevarea lor a fost studiată mult mai în amănunt și au fost mult mai atent selectate.
Ideea unor module interconectabile care vor fi trimise pe suprafața Lunii este cât se poate de realistă în acest moment
- Riscurile de radiații sunt la fel de mari, zic eu, și pe Lună ca și pe Marte, pentru că ieși din acel înveliș al câmpului magnetic al Pământului și ești la fel de expus. Doar că pe Lună poți să stai poate o lună, poate două luni, nu trebuie să stai un an ca pe Marte. Și atunci expunerea la radiații este mai mică.
- Nu mergem pe Lună pentru apă, dar apa ne-ar ușura prezența pe Lună și decolarea spre Marte și spre alte destinații. Dar ne-am descurca și fără și nu cred că ăsta este principalul obiectiv.
Sincer, în acest moment eu cred că nici NASA nu știe sigur cu ce va aseleniza
- SpaceX a întârziat și sunt probleme și acolo. Avem racheta SLS, avem capsula Orion, dar echipajul, ca să ajungă pe suprafața Lunii, are nevoie de un lander, de un vehicul care să coboare de pe orbita Lunii pe suprafață. Capsula Orion nu poate să facă asta. Planul a fost să se folosească Starship de la SpaceX; ei au câștigat licitația, au venit cu cel mai mic preț. Doar că în acest moment nu știm de câte zboruri Starship va fi nevoie pentru a alimenta un Starship care să ajungă pe Lună.
- NASA va folosi în continuare Starship, dar aș pune pariu că, dacă nu se va termina la timp Starship-ul, vor putea folosi un lander al companiei Blue Origin, pentru că și ei participă la acest efort de întoarcere pe Lună.
- China, acum cinci ani, nu avea o rachetă suficient de puternică pentru a ajunge pe Lună. Între timp și-au construit nu una, ci două rachete Long March. Și n-au testat doar racheta, au testat și capsula care este corespondenta capsulei Orion.
- Acum câțiva ani aș fi spus că unul din avantajele NASA este inovarea, care se întâmplă foarte efervescent în sectorul privat american. Acolo există companii care inovează, cum este SpaceX, cum este Blue Origin, care au foarte multe lansatoare, foarte multe idei. Acum îndrăznesc să spun că același lucru se întâmplă și în China.
- Sunt foarte curios cum va gestiona China un eșec al unui zbor cu echipaj uman, pentru că acela va fi un test al Chinei. Deja știm cum gestionează Statele Unite, pentru că au trecut prin asta. China până acum n-a avut probleme, sper să nu aibă, dar modul în care va gestiona o astfel de criză va spune multe despre programul lor spațial.
Singurul lucru care îi lipsește Chinei în momentul de față este know-how-ul
- Eu cred că Rusia își dorește mai mult să fie partener cu China decât își dorește China să fie partener cu Rusia, pentru că e vorba de o mândrie națională aici.
- Stația spațială chineză este pusă pe o astfel de orbită la care lansatoarele rusești nu pot să ajungă. China putea să o pună pe o orbită la care să ajungă atât lansatoare chinezești cât și cele rusești, dar ei au ales să o pună pe o înclinație orbitală astfel încât doar China să poată accesa acea stație.
- Lucrurile s-au schimbat în ultimii ani și mi-am schimbat și eu perspectiva față de posibilitățile Chinei. În momentul de față oricine spune că știe cine va arbora prima dată steagul pe suprafața Lunii, ghicește. Nimeni nu știe ce se va întâmpla, nimeni nu știe cum vor decurge misiunile.
- Una dintre diferențele fundamentale între Apollo și Artemis este că Apollo a fost un program eminamente american. Cred că 99% din resursele implicate au fost americane: rachete americane, astronauți americani, totul era american. La Artemis lucrurile nu mai stau așa. Programul Artemis prin excelență este un program de colaborare internațională.
Noua cursă nu se mai dă între două state, ci între doi poli definiți de China și, respectiv, de Statele Unite
- Arthur C. Clarke spunea că o tehnologie suficient de avansată devine magie. Mi se pare că suntem la acel stadiu în care aplicațiile tehnologiei spațiale nu mai pot fi diferențiate de ceea ce acum 100 de ani se numea magie. Și da, din punctul ăsta de vedere suntem într-o eră de aur a explorării spațiale.
