ISAR Aerospace anunță primul zbor de testare al rachetei „Spectrum”. „În funcție de condițiile meteorologice, de siguranță și de infrastructura poligonului, compania se pregătește să efectueze (astăzi – n.red) lansarea Spectrum de la Andøya Spaceport din Norvegia. Obiectivul acestui prim zbor de testare este de a colecta cât mai multe date și experiență”, se precizează într-un comunicat.
Lansarea poate fi urmărită AICI
ISAR a anunțat pe 17 martie că Autoritatea Norvegiană pentru Aviație Civilă (CAA) a eliberat companiei o licență de operator de lansare pentru racheta sa Spectrum, cu lansare de la Andøya Spaceport din nordul Norvegiei.
Lansarea, numită de companie „Going Full Spectrum”, este un zbor de testare a Spectrum fără încărcături utile ale clienților la bord. „Scopul nostru este de a testa fiecare componentă și sistem al vehiculului de lansare”, a declarat Alexandre Dalloneau, vicepreședinte al operațiunilor la ISAR Aerospace, într-o declarație privind viitoarea lansare.
CAA Norvegia a afirmat că autorizația de lansare acordată ISAR Aerospace, prima emisă de agenție, a respectat procedurile stabilite în Legea spațială norvegiană și a utilizat ca standard reglementările privind autorizațiile de lansare din partea Administrației Federale a Aviației din SUA. Autorizația, a adăugat agenția, este valabilă numai pentru lansarea inaugurală a Spectrum.
Lansarea rachetei „Spectrum” este și prima încercare de lansare orbitală verticală din Europa, cu excepția Rusiei. Virgin Orbit a efectuat o lansare aeriană de la Spaceport Cornwall din Regatul Unit în ianuarie 2023, lansând racheta LauncherOne de pe un avion Boeing 747, însă o problemă la al doilea etaj al rachetei a împiedicat-o să ajungă pe orbită.
Încercarea de lansare va reprezenta o etapă importantă atât pentru companie, cât și pentru industria spațială europeană, care încearcă să își extindă capacitățile de lansare. „În climatul geopolitic actual, primul nostru zbor de testare reprezintă mult mai mult decât lansarea unei rachete: Spațiul este una dintre cele mai critice platforme pentru securitatea, reziliența și progresul nostru tehnologic”, a declarat Daniel Metzler, director executiv și cofondator al ISAR Aerospace, într-o declarație. „În următoarele zile, ISAR Aerospace va pune bazele pentru a recâștiga accesul independent și competitiv la spațiu de care Europa are mare nevoie”, informează spacenews.com.