Scoicile și alte specii de moluște se confruntă cu o creștere a acidității oceanelor care le afectează cochiliile din carbonat de calciu, iar un laborator francez încearcă să găsească soluții pentru adaptarea stridiilor la un mediu acvatic cu o aciditate mai mare, transmite luni AFP, potrivit Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Uitați-vă cât de albe au devenit: aciditatea a mâncat cochiliile”, arată biologul Fabrice Pernet, ținând în mână o pungă cu stridii tinere. În laboratorul său de pe coasta Bretaniei (vestul Franței), el testează soluții pentru a ajuta stridiile să se adapteze acidificării oceanelor.
În laboratorul său de pe malul mării, cuibărit între două stânci pe o peninsulă, Fabrice Pernet, cercetător la Institutul Francez pentru Cercetări Oceanice (Ifremer), studiază măsuri de adaptare la problema dioxidului de carbon care se dizolvă în apa marină și-i modifică pH-ul.
Apa de mare devine mai acidă și, prin urmare, mai corozivă, complicând viața și creșterea organismelor calcaroase (stridii, crabi, arici de mare, homari, corali etc.).
„Acidificarea tinde să acționeze ca o boală cronică”, rezumă pentru AFP Sarah Cooley, chimist marin și fost director al Programului de monitorizare a acidificării oceanelor din cadrul Administrației Naționale Oceanografice din SUA (NOAA).
Consecințele acidificării oceanelor
Aciditatea oceanelor, care variază foarte mult în funcție de locație și anotimp, a crescut deja cu 30% de la revoluția industrială.
Peste 10.000 de articole științifice au demonstrat consecințele nocive ale acidificării asupra acvaculturii și ecosistemelor, consecințe care sunt și mai grave într-un ocean care se încălzește și este din ce în ce mai dezoxigenat.
După ce a observat creșterea încetinită a stridiilor în apa mai acidă, biologii studiază acum potențialele beneficii ale unei strategii de a combate aceste efecte negative prin creșterea algelor marine și a stridiilor laolaltă, o practică deja testată în China. Timp de două luni, stridiile în formă de cupă au fost împărțite în mod egal în bazine umplute cu apă de mare acidificată (pH 7,5) sau apă ambientală (pH 8,1), unele însoțite de alge roșii sau brune, iar altele în absența algelor.
Pentru a obține apă acidificată, o mică țeavă introduce CO2 în apa de mare pompată lângă laborator. Într-un experiment anterior, algele, care absorb CO2, au ajutat stridiile să compenseze parțial efectul negativ al acidității asupra creșterii lor, potrivit cercetătorului.
De data aceasta, s-a decis introducerea unui herpesvirus în rezervoare pentru a vedea cum se răspândește boala, în apă acidificată sau ambientală, și cu sau fără alge.
„Stridiile pot face față acidității, dar aceasta le costă multă energie. Nu vor putea folosi această energie atunci când se confruntă cu un agent patogen”, explică Pernet.
Prin urmare, cercetătorii se așteaptă să observe o mortalitate mai mare a stridiilor în apa acidificată. Algele ar putea compensa parțial acest fenomen, deoarece „îmbunătățesc microbiota stridiilor” și astfel le cresc rezistența la virus, potrivit lui Pernet.
Acest tip de studiu „este foarte promițător”, spune Sarah Cooley. „Acest concept are un mare potențial pentru acvacultură. Este interesant și încurajator”.
Sursa foto: Depositphotos / Vaicheslav
