O analiză comparativă a craniilor unor dinozauri carnivori de mari dimensiuni arată că aceștia aveau strategii diferite de vânătoare, în funcție de forma craniului și de structura dinților. În timp ce unii teropozi sfâșiau carnea prăzii, alții aveau o forță a mușcăturii suficient de mare pentru a zdrobi oase, potrivit NewScientist.com.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Studiul a fost realizat de Andre Rowe și Emily Rayfield, cercetători la Universitatea din Bristol (Marea Britanie), care au analizat craniile a 18 specii de teropozi din era Mezozoică, printre care Tyrannosaurus rex, Giganotosaurus și Spinosaurus. Acești dinozauri aveau în comun mersul biped, craniile masive și dentiția adaptată hrănirii carnivore, dar comportamentul de hrănire nu era identic de la o specie la alta.
Folosind scanări 3D ale craniilor și o metodă de analiză a stresului structural folosită de obicei în inginerie pentru a testa rezistența podurilor, cercetătorii au reconstituit modul în care se atașau mușchii de oase și au comparat distribuția forței în timpul mușcăturii. Modelele au fost corelate cu structura craniilor unor rude moderne ale dinozaurilor, cum ar fi păsările și crocodilii.
Rezultatele au arătat că Tyrannosaurus rex avea o forță a mușcăturii mult mai mare decât alți dinozauri carnivori, cum ar fi Giganotosaurus sau Spinosaurus. Potrivit cercetătorului Eric Snively de la Oklahoma State University, T. rex avea un craniu mai scurt și mai gros, adaptat pentru a aplica o presiune uriașă asupra prăzii. „Se pare că tiranozaurii mușcau atât de tare încât își supuneau craniile unui stres mai mare decât ne-am fi așteptat”, a declarat acesta.
În schimb, Giganotosaurus prezenta un set de dinți subțiri și zimțați, descriși de Snively ca fiind „o combinație între un rechin alb și un dragon de Komodo”, potriviți pentru a tăia porțiuni mari de carne din prada vie sau moartă. Spinosaurus, un dinozaur semiacvatic, avea un craniu alungit, cu dinți asemănători crocodililor, ideal pentru prinderea peștilor de mari dimensiuni. „Era ca un stârc cu înotătoare, cu corp de teckel și dinți de crocodil”, a explicat Snively.
Fion Waisum Ma, cercetătoare la Muzeul Pterosaurilor din Beipiao (China), consideră că aceste diferențe reflectă o diversitate mai mare de strategii de hrănire decât se credea anterior. Ea subliniază faptul că T. rex a trăit în perioada Cretacicului târziu, o epocă în care concurența între prădători era mai intensă. „Acest context ar putea explica strategia sa unică de hrănire”, a spus Ma.
Cercetarea evidențiază că, în ciuda aspectului similar și a poziției de prădători de vârf, teropozilor nu le pot fi atribuite comportamente alimentare uniforme. Structura craniană și dentiția reflectă adaptări precise la sursele de hrană disponibile în habitatul fiecărei specii.
