Călătorilor care intră în SUA le vor fi verificate conturile de pe rețelele de socializare. Autoritățile americane vor să introducă măsura care va afecta milioane de oameni. Un anunț oficial a fost miercuri, scrie Mediafax.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Americanii se pregătesc să introducă măsura privind verificarea activității pe rețelele de socializare în cazul străinilor care intră în SUA. Măsura a fost anunțată de jurnaliștii americani de la New York Times și Washington Post. Autoritățile au recunoscut discuțiile despre această modificare a regulilor de intrare în țară.
Miercuri, a fost făcut și un prim pas oficial, potrivit Le Figaro. Propunerea s-a materializat odată cu publicarea unui anunț în Federal Register, jurnalul oficial al SUA. Concret, administrația Trump dorește să solicite vizitatorilor care beneficiază de Programul de excepție de la vize (ESTA) să furnizeze istoricul conturilor lor de socializare din ultimii cinci ani.
Un sistem extins pentru a include numeroase date personale
Noile reglementări îi vizează, printre alții, pe cetățenii francezi, britanici, germani, israelieni, japonezi și australieni. Acestea ar putea intra în vigoare în termen de 60 de zile, cu excepția unor contestații legale. Pe lângă verificarea conturilor sociale, Serviciul Vamal al SUA intenționează să colecteze numere de telefon utilizate în ultimii cinci ani, adrese de e-mail din ultimii zece ani, precum și informații despre membrii familiei.
Susținătorii libertăților civile sunt îngrijorați de intenția autorităților de a face verificări în viața personală a călătorilor. De asemenea, specialiștii se tem că măsura va afecta turismul. Măsura apare cu aproximativ jumătate de an înainte de campionatul mondial de fotbal care va fi găzduit de SUA, Canada și Mexic.
ESTA (Electronic System for Travel Authorization) este un sistem online automatizat pentru cetățenii țărilor participante la Programul de Scutire de Vize. Acesta le permite să călătorească în Statele Unite pentru turism sau afaceri, până la 90 de zile, fără a avea nevoie de o viză tradițională. Totuși, procedura nu garantează admiterea, decizia finală aparținând ofițerilor vamali la sosirea în SUA.