Platforma X a implementat o nouă funcție, menită să afișeze locația utilizatorilor, însă acuratețea sa este deja contestată. Primele analize relevă erori semnificative și nepotriviri suspecte, în special în cazul conturilor care promovează mesaje pro-Rusia și anti-UE, scrie Euronews, citat de Mediafax.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Denumită „Despre acest cont” (în engleză – „about this account”), noua funcție din platforma X oferă detalii precum locația estimată sau declarată a utilizatorului. De asemenea arată data creării contului și magazinul de aplicații de unde a fost descărcat clientul X. Scopul declarat este creșterea transparenței și facilitarea identificării conturilor false. Cu toate acestea, realitatea de pe platformă pare să contrazică intențiile inițiale, generând mai degrabă confuzie.
În ciuda declarațiilor lui Nikita Bier, șeful de produs al platformei X, care a susținut o precizie de „aproape 99,9%”, numeroase conturi cunoscute sunt afișate în locații eronate. Platforma X însăși recunoaște că acuratețea poate fi influențată de factori precum utilizarea VPN-urilor sau călătoriile utilizatorilor.
Una dintre cele mai frapante neconcordanțe vizează conturile care promovează narative pro-ruse. Bloggeri militari ruși, care publică în mod regulat conținut din Federația Rusă, sunt indicați de noul instrument ca având locația în Irlanda.
Citește și:
Cazul Marianei Naumova este cel mai elocvent. Deși este cunoscută pentru materiale video și interviuri realizate cu soldați ruși direct din zonele de conflict, locația afișată pe profilul său este tot Irlanda. Acest tipar, observat și la alte conturi similare, sugerează o posibilă rutare a traficului prin servere comune, cel mai probabil prin VPN.
Specialiștii în guvernanță digitală avertizează că, în absența unor informații despre metodologia folosită de platforma X pentru a determina locația, funcția își pierde credibilitatea. Instabilitatea datelor este evidentă. Chiar și contul oficial Euronews a fost afișat inițial în SUA, pentru ca ulterior să fie corectat în Franța. Concluzia lor este clară: un astfel de instrument este benefic doar dacă este precis. În caz contrar, riscă nu doar să dezinformeze publicul, ci și să pună în pericol utilizatori legitimi, cum ar fi jurnaliștii din regimuri autoritare.
O altă categorie de conturi care prezintă neconcordanțe este cea a profilelor cu discurs anti-UE și anti-migrație, care se prezintă ca fiind europene. Datele de localizare arată însă că multe dintre acestea sunt operate, de fapt, din America de Nord sau Asia.
De exemplu, un cont numit „Based Hungary”, care pretinde a fi din nord-vestul României și promovează narative pro-guvernamentale maghiare, este localizat de platforma X în America de Nord. Similar, un alt cont german cu tematică anti-migrație are locația listată în Asia de Vest.
Analiștii consideră că în spatele acestor discrepanțe se pot afla mai multe motive. Pe de o parte, utilizarea VPN-urilor este o explicație tehnică evidentă. Pe de altă parte, există motivații financiare: conturile cu o vizibilitate mare pot obține venituri din postări. Conținutul polarizant, este clar, atrage un număr mare de interacțiuni. Nu este exclusă nici varianta campaniilor de influență coordonate din regiuni cu forță de muncă mai ieftină. Acestea fiind în general menite să manipuleze opinia publică.
Funcția de localizare a conturilor de pe platforma X a fost prezentată ca un pas înainte spre transparență. Totuși, implementarea sa actuală, ridică mai degrabă întrebări decât să ofere răspunsuri. Lipsa de acuratețe, absența detaliilor tehnice și discrepanțele evidente riscă să submineze scopul inițial. În acest mod, se transformă o funcție cu potențial util, într-o vizibilă sursă de confuzie și speculații în lupta împotriva dezinformării.