Europarlamentara germană Anna Cavazzini, despre Digital Services Act, care previne abuzurile algoritmice: Este crucial să ne asigurăm că – și cred că România are experiență cu acest lucru – alegerile și democrația nu sunt afectate negativ / Presiuni ale SUA pentru eliminarea acestor legi

Anna CAVAZZINI
Sursa foto: Martin Bertrand / Alamy / Profimedia

Eurodeputata germană Anna Cavazzini a apărat legislația europeană din domeniul digital și a declarat, despre Digital Services Act (DSA), că aceasta poate proteja alegerile, democrația și libertatea de exprimare, făcând aluzie la incidentele recente din România, când algoritmul TikTok a fost manipulat pentru a promova candidatul prorus Călin Georgescu.

„Digital Services Act este, desigur, crucial pentru a ne asigura că – și cred că România are experiență cu acest lucru – alegerile nu sunt afectate negativ, iar democrația și libertatea de exprimare sunt protejate”, a declarat Cavazzini, președinta Comitetului pentru piețe interne și protecția consumatorilor (IMCO) din cadrul Parlamentului European (PE), la evenimentul Romanian Digital Day, organizat la Bruxelles.

Digital Services Act este o legislație europeană care reglementează platformele online, asigurând un mediu digital mai sigur și transparent. Aceasta impune responsabilități sporite pentru combaterea conținutului ilegal, protejarea utilizatorilor și prevenirea abuzurilor algoritmice, vizând giganții tehnologici pentru o mai mare responsabilitate și echitate pe internet.

Cavazzini a adăugat că, în prezent, există multe presiuni internaționale, de exemplu din partea SUA, „pentru a scăpa de această legislație”. „Vreau doar să mă asigur și vreau să repet din nou că Parlamentul European și Uniunea Europeană încearcă să acționeze în beneficiul consumatorilor din UE, dar și al companiilor europene și că acest cadru legislativ este foarte bun și trebuie să rămânem la el”, a subliniat ea.

Europarlamentara germană a apărat și Legea AI. „Vrem să ne asigurăm că, atunci când consumatorii din UE folosesc inteligența artificială, știu că aceasta este sigură și nu contravine drepturilor fundamentale”, a explicat Cavazzini. Ea a adăugat: „Și sper că sunteți de acord cu mine – dar puteți și să nu fiți de acord – că aceasta nu împiedică inovația și nu frânează dezvoltarea AI.”

Aceste legi care reglementează domeniul digital au fost susținute, la același eveniment, și de europarlamentarul Marc Angel, care a declarat că nu trebuie să lăsăm marile companii americane „să își crească profiturile pe seama bunăstării cetățenilor noștri și a democrațiilor noastre”. „Politicile Uniunii Europene de aducere a unei ordini de bază în lumea digitală au fost supuse presiunilor noii administrații americane, sponsorizate de proprietarii marilor platforme digitale din SUA”, a adăugat Angel, care este chestor al PE responsabil cu tehnologia și transformarea digitală.

Alții, precum Michal Kanownik, reprezentant al CEE Digital Coalition și președintele Asociației Digitale din Polonia, au afirmat că, în Uniunea Europeană, trebuie să investim mai mulți bani în inovație decât în implementarea regulilor și că există sute de organisme de reglementare în UE. El și-a exprimat îngrijorarea cu privire la abordarea de reglementare a Uniunii Europene privind inteligența artificială. Kanownik avertizează că reglementarea excesivă ar putea împiedica inovarea în cadrul UE, permițând astfel unor țări precum SUA, China și India să profite mai bine de oportunitățile economice oferite de această nouă tehnologie.

Romanian Digital Day a fost organizat la sediul Parlamentului European de la Bruxelles pe 18 martie de europarlamentarul Victor Negrescu. Evenimentul, la care TechRider a participat, își propune să promoveze potențialul sectorului digital românesc la nivel european.

  • Adrian Popa este jurnalist în grupul G4Media, coordonator la publicațiile TechRider, Economedia, G4Food și Pets&Cats. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business, macroeconomie și apărare. Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gândul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri. Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...