Guvernul României a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, trei hotărâri privind emiterea Cărții Electronice de Identitate (CEI), care va începe să fie eliberată din 20 martie 2025 în județul Cluj și în următoarele două luni la nivel național, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, transmite Agerpres.
„Guvernul a aprobat o serie de trei hotărâri de guvern care închid tot cadrul normativ, care vor face posibilă, cu o declanșare foarte rapidă de peste o săptămână, eliberarea cărților de identitate electronice. Este într-adevăr o directivă sau aș putea spune un deziderat la nivel european, face parte și se constituie într-un instrument esențial în deceniul transformării digitale pe care Uniunea Europeană îl parcurge, alături de toată planeta, de altfel”, a spus Constantin, după ședința Executivului.
Conform acestuia, din 20 martie 2025 va începe implementarea cărții electronice de identitate în județul Cluj, iar în cel mult două luni în toate cele 674 de centre de evidență a populației.
Constantin a mai spus că din 2 iunie 2025 cartea electronică de identitate va putea fi eliberată și pentru copii sub 14 ani.
„Era până acum un prag psihologic, la 14 ani am buletin. Ei bine, această carte electronică de identitate poate fi eliberată și pentru copiii mai mici de 14 ani, pentru o libertate mai bună de circulație, în primul rând, și de identificare, atunci când beneficiem de libertatea de circulație din zilele noastre”, a explicat el.
Potrivit lui Constantin, această carte electronică nu este imperativă și cei care nu o doresc vor primi, atunci când le expiră cartea de identitate curentă, un format neelectronic al cărții de identitate. Această carte de identitate va fi în format mai mic decât cel actual, „pe tiparul unui card bancar deja clasic”, a adăugat Constantin.
Cartea electronică de identitate va avea tipărite: numele, prenumele, cetățenia, data nașterii, sexul, imaginea facială (fotografia), CNP-ul și un eșantion de semnătură olografă, iar pe cip vor găsi toate aceste date, la care se adaugă prenumele părinților, domiciliul și amprentele a două degete ale titularului, a mai spus el.
„Așadar, prenumele părinților și domiciliul nu se vor mai găsi la vedere, dacă nu interacționezi cu un aparat autorizat să-ți citească inclusiv aceste date personale și biometrice”, a mai explicat Mihai Constantin.
El a expus și motivele pentru care această carte electronică de identitate este necesară.
„Cartea electronică de identitate va ajunge un standard în următorii ani pentru că face parte din tot acest ecosistem de servicii digitale pe care statul român începe să-l pună la dispoziție, lucrurile se coagulează din ce în ce mai bine și cartea electronică de identitate va putea să faciliteze accesul la serviciile electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătură electronică. De asemenea, va oferi o securitate ridicată împotriva furtului de identitate”, a mai explicat Constantin.
Potrivit acestuia, primele 5.000 de cărți de identitate vor fi eliberate cu titlu gratuit, pentru că sunt finanțate integral prin PNRR.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, hotărârile aprobate de Guvern în acest sens sunt: Hotărârea privind data realizării condițiilor tehnice necesare emiterii CEI, conform Ordonanței Guvernului nr. 12/2023; Hotărârea privind procedurile de colectare și ștergere a datelor biometrice, în vederea emiterii și gestionării CEI; Hotărârea pentru actualizarea normelor metodologice privind evidența persoanelor și actele de identitate.
„Principalele beneficii ale CEI sunt: dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene; elemente avansate de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate; posibilitatea utilizării ca document de călătorie; acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică”, se mai arată în comunicat.
MAI mai precizează că, în perioada 20 martie 2025 – iunie 2026, contravaloarea Cărții Electronice de Identitate este suportată din fonduri externe nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
De asemenea, conform precizărilor MAI, „impresiunile papilare înscrise în CEI sunt șterse ireversibil, ulterior, din baza de date a autorității care realizează imprimarea, procedură similară cu cea aplicată în cazul pașaportului electronic”.