Producătorul chinez de dispozitive mobile Tecno a dezvăluit cel mai subțire telefon din lume la MWC 2025. Tecno Spark Slim măsoară doar 5,75 mm grosime, transmite TechRadar. Însă modelul iPhone 17 Air de la Apple, care urmează să fie lansat în curând, ar putea fi chiar mai subțire, potrivit zvonurilor.
Terminalul Tecno nu este doar subțire, ci vine și cu alte caracteristici tehnice impresionante pentru dimensiunile lui. Dispozitivul are un ecran OLED cu diagonală de 6,78 inch și cu rată de reîmprospătare de 144 Hz, două camere (principală și ultra-wide) cu senzori de 50 MP și o capacitate a bateriei de 5.200 mAh.
Cu toate acestea, compania Tecno ar putea pierde în curând titlul de deținătoare a celui mai subțire telefon din lume. Imaginile partajate de cunoscutul „leaker” Majin Bu arată un dispozitiv iPhone 17 Air cu o grosime de doar 5,44 mm.
Ca și în cazul modelului Spark Slim, această măsurătoare este luată în cel mai subțire punct al telefonului și nu ia în considerare protuberanța camerei.
Cele două modele nu vor concura, însă, pe piețele vestice. Tecno se concentrează în principal pe piețele emergente, inclusiv Africa, Asia de Sud, Orientul Mijlociu și America Latină.
Acesta nu este singurul dispozitiv remarcabil lansat la MWC 2025. Mai atrag atenția laptopul solar al Lenovo și smartphone-ul Realme care poate fi folosit cu obiective de cameră interschimbabile.