În 1967, cu mult înainte de apariția testelor grilă pe computer, la Politehnica din Timișoara se producea o inovație remarcabilă: un dispozitiv electronic capabil să verifice automat cunoștințele studenților în doar 3 minute. Creatorul său, profesorul Aurel Soceneanțu, a pus astfel bazele testării automate în învățământul tehnic românesc – o realizare prea puțin cunoscută astăzi, dar impresionantă pentru acea vreme.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cum funcționa sistemul?
Aparatul era conceput pentru a fi folosit înainte de lucrările de laborator, ca metodă de validare a cunoștințelor tehnice ale studenților. Fiecare student primea o listă cu 8 întrebări, fiecare cu 5 variante de răspuns, și o plăcuță de contact. Alegerea răspunsurilor corecte se făcea fizic, prin conectarea pinilor pe plăcuță la instalație.
Dispozitivul analiza simultan toate cele 8 răspunsuri, verifica corectitudinea și atribuia un punctaj între 1 și 4 puncte per întrebare, în funcție de dificultate. Pragul minim pentru a intra în laborator era de 12 puncte. Probabilitatea ca un student să nimerească toate răspunsurile doar din noroc era infimă – sub 0,01%.
Într-o perioadă în care calculatoarele erau rare și greoaie, sistemul inventat de Soceneanțu funcționa pe bază de memorie cablată și logică electronică discretă – un precursor al sistemelor moderne de testare digitală.
Reacții și impact
Presa vremii a relatat cu entuziasm invenția, iar revista „Viața Studențească” scria: „Dispozitivul realizat și omologat la Facultatea de electrotehnică din Timișoara reprezintă o confirmare a înscrierii tuturor cadrelor didactice de la Institutul politehnic timișorean pe linia modernizării procesului de învățămînt, aducînd elemente noi de mare eficacitate tehnică și economică în raport cu dispozitivele similare folosite în alte țări, cum ar fi U.R.S.S., Franța, S.U.A., R.D.G. Utilizarea memoriei cablate pentru un număr finit de liste face posibilă analiza simultană a tuturor întrebărilor cuprinse într-o listă indicînd și poziția răspunsurilor corecte pentru întrebările la care a fost indicat un răspuns greșit”.
În mod neașteptat pentru anii ’60 din România comunistă, invenția a apărut chiar și în caricaturi – semn al popularității și al unei deschideri rare spre modernizarea educației prin tehnologie.
Cine a fost Aurel Soceneanțu?
Născut în 1938 la Timișoara, Aurel Soceneanțu a absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1960 și a fost rapid cooptat în mediul academic. A făcut parte din prima echipă care a pus bazele specializării Calculatoare în Politehnica timișoreană. În 1972 și-a luat doctoratul, iar în anii ’70 a condus Centrul de Calcul al Politehnicii, unde a coordonat echipe care au dezvoltat primul compilator Pascal din România, proiecte de proiectare asistată de calculator și sisteme de teletransmisie cu multiacces – tehnologii avansate pentru acea perioadă.
Vizionar în domeniul software, a intuit încă de timpuriu potențialul informaticii. După o specializare în SUA ca bursier Fullbright, a stabilit legături internaționale importante, care i-au deschis drumul spre o carieră în străinătate.
De la Timișoara la Utah
În 1980, Soceneanțu a fost invitat să predea la Brigham Young University (BYU), în Provo, Utah, unde a devenit profesor și cercetător apreciat. În spatele plecării sale din România stă o poveste demnă de un film: negocieri între cercetători internaționali, inclusiv Niklaus Wirth (creatorul limbajului Pascal), aprobări guvernamentale, intervenții diplomatice și, în cele din urmă, reîntregirea familiei sale în SUA.
În 2004, Universitatea Politehnica Timișoara i-a acordat titlul de Profesor Onorific, în semn de recunoaștere pentru contribuțiile sale remarcabile la dezvoltarea învățământului tehnic și informatic din România.
