VIDEO Marca chineză Dreame a cucerit aproape 10% din piața românească de aspiratoare robot smart la mai puțin de un an de la lansare / Compania pregătește un model care urcă scările

zona dreame la ifa 2025
Sursa foto: Dreame

Dreame Technology, un brand chinezesc de aparate electrocasnice inteligente, a atins o cotă de 10% pe piața din România de aspiratoare robot, la mai puțin de un an de la lansare, potrivit unui comunicat al companiei trimis redacției TechRider. Pe piața locală, Dreame concurează cu mărci precum Roborock, Xiaomi, Rowenta sau iRobot.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Compania a raportat o creștere de 140% a veniturilor în Europa Centrală, de Est și de Nord, în prima jumătate a anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Dreame anunță că deținea cea mai mare cotă de piață, după venituri, în categoria roboților de curățenie din Polonia (48,5%), Danemarca (45,1%), Suedia (38,8%) și Finlanda (35,3%) în iunie 2025.

„Europa este piața cu cea mai rapidă creștere pentru Dreame și scena celor mai îndrăznețe inovații ale noastre”, a declarat Ana Wang, Managing Director al Dreame CEE & Nordic.

La târgul de electronice IFA 2025 de la Berlin, Dreame a prezentat 22 de game de produse și a anunțat extinderea ecosistemului său inteligent. Compania nu se mai axează doar pe curățenie, ci și pe gătit, spălare și calitatea aerului.

Printre produsele anunțate la eveniment se numără Cyber X, un aspirator robot care poate urca scări, și o cameră video de acțiune cu AI. Dreame are deja un model remarcabil de aspirator robot inteligent în portofoliu. X50 Ultra are capacitatea de a se cățăra peste obstacole cu o înălțime de până la 6 cm și abilitatea de a găsi în locuință animalele de companie pentru a le fotografia și a trimite imaginile stăpânilor.

 

  • Andrei Manole este un jurnalist român specializat în tehnologie și apărare, cu articole publicate pe TechRider.ro. Analizează subiecte precum vehicule electrice, drone, securitate cibernetică și tehnică militară, combinând informații actuale cu perspective tehnice și geopolitice clare.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...