Directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat că majorările de preț pentru noile modele de iPhone nu sunt determinate de planurile tarifare ale președintelui Donald Trump, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„Nu există nicio creștere a prețurilor din cauza tarifelor, ca să fie foarte clar”, a spus Cook pentru CNBC, într-un interviu acordat lui Jim Cramer la magazinul Apple din Fifth Avenue, New York, unde cel mai recent model de iPhone a fost lansat la nivel mondial.
Este una dintre primele ocazii în care Cook a abordat direct legătura dintre tarife și prețurile iPhone. La începutul lunii, Apple a majorat cu 100 de dolari prețul modelului iPhone 17 Pro, menținând neschimbate prețurile modelelor de bază. Totodată, compania a lansat un nou model Air, care a înlocuit varianta Plus, dar la un preț mai ridicat.
Mulți analiști anticipau scumpiri, în ciuda eforturilor lui Cook de a evita discuțiile legate de tarife.
Pentru a ocoli taxele vamale, Apple și-a reorientat lanțul de aprovizionare astfel încât să importe telefoane în SUA din țări cu taxe mai reduse, precum India și Vietnam, în condițiile în care, din punct de vedere istoric, majoritatea produselor erau fabricate în China.
Cook a mai apărut în public alături de Trump, în contextul în care Apple s-a angajat să investească cel puțin 600 de miliarde de dolari în consolidarea producției din SUA și în sprijinirea furnizorilor.
În trimestrul încheiat în iunie, Cook a dezvăluit că Apple a suportat costuri suplimentare de 800 de milioane de dolari din cauza tarifelor.
În paralel, compania se confruntă cu întrebări legate de ritmul lent al lansărilor în domeniul inteligenței artificiale și cu o concurență tot mai puternică pe piețele internaționale, în special în China.
„Avem AI peste tot în telefon. Doar că nu o numim așa”, a spus Cook pentru CNBC.