Telefonul lui Trump nu mai e „made in the USA” / Această referință a fost ștearsă de pe site-ul Trump Mobile

smartphone oferit de compania lui donald trump
Sursa foto: TrumpMobile.com

La doar 10 zile după anunțarea telefonului Trump T1, care se mândrește cu un telefon 100% american, această referință a dispărut de pe site-ul companiei, relatează BBC.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Trump T1 nu mai este „made in the USA”

Reporterii au descoperit că sloganul „made in the USA”, care apărea în materialele promoționale pentru telefonul Trump T1, nu mai este afișat pe site-ul companiei Trump Mobile.

Acesta făcea referire la faptul că telefonul va fi în integralitate proiectat și fabricat de americani. Mai mulți experți din tehnologie spun că acest lucru este pur și simplu fals, întrucât se presupune că Trump T1 este doar un telefon din Asia, dar cu altă interfață.

Cu toate acestea, compania anunță că telefonul va fi construit în State, și că „oricine poate trece la Trump Mobile chiar acum cu telefoanele actuale”, spune un purtător de cuvânt al Trump Mobile.

Specificații eronate despre noul Trump T1

Noua companie de telecomunicații, deținută de al 47-lea președinte al Statelor Unite, a oferit informații eronate despre primul lor smartphone.

Iniția, se vorbea despre „o cameră de 5.000 mAh”, ceea ce este complet greșit. Ecranul a scăzut în dimensiune, de la 6,78 inci la 6,25 inci, și nu se mai face nicio referință despre memoria RAM, care era promovată ca fiind una de 12GB.

Ce oferă Trump T1 și Trump Mobile

Prețul a rămas același de la lansare: când va fi pus la vânzare, Trump T1 va costa 499 de dolari. Noul serviciu de telecomunicații Trump Mobile va oferi clienților un abonamentul „Planul 47”, ce va costa 47,45 de dolari. Acest plan include minute, mesaje și internet nelimitat, dar și „un beneficiu de telemedicină și farmacie”, conform site-ului Trump Mobile.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...