Un prototip VTOL (Vertical Take-Off and Landing) capabil să frâneze în aer și să zboare înapoi a realizat primul său zbor la sfârșitul lunii martie 2025, conform autoevolution.
Acesta se numește BlackBird și a fost dezvoltat de startup-ul austriac CycloTech, care a introdus o tehnologie inovatoare numită CycloRotor.
Aceasta constă într-un sistem de propulsie electrică ce permite controlul direcției și intensității tracțiunii fără a înclina structuri tradiționale, precum aripile sau rotoarele.
Prototipul BlackBird este echipat cu șase CycloRotors, plasate strategic pe corpul aeronavei, permițându-i să rotească tracțiunea pe 360 de grade în jurul unui ax central.
Această configurație permite aeronavei să efectueze manevre remarcabile, precum zborul înapoi, frânarea în aer, rotirea pe loc și chiar parcarea paralelă la sol.
Deși zborul de test a fost unul simplu, presupunând doar o manevră de decolare și aterizare, acesta reprezintă un pas semnificativ pentru tehnologia CycloRotor, fiind prima aeronavă echipată cu un număr atât de mare de aceste unități de propulsie.
CycloTech are în vedere efectuarea unor zboruri suplimentare, ce vor testa capacitățile tehnologiei la intensități mai mari.
Dacă tehnologia se dovedește a fi viabilă, aceasta ar putea deschide noi posibilități pentru dezvoltarea de aeronave VTOL dedicate transportului personal, dar și pentru alte domenii, cum ar fi explorarea spațială.