Vietnam blochează Telegram pentru neimplicare în combaterea infracțiunilor

Telegram interzice două piețe negre de 35 de miliarde de dolari folosite pentru vânzarea de date furate și spălarea de bani prin criptomonede
Photo by Vika_Glitter on Pixabay

Ministerul Tehnologiei din Vietnam a instruit furnizorii de servicii de telecomunicaţii să blocheze aplicaţia de mesagerie Telegram pentru că nu cooperează în combaterea presupuselor infracţiuni comise de utilizatorii săi, potrivit unui document guvernamental consultat de Reuters, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Documentul, datat 21 mai şi semnat de şeful adjunct al departamentului de telecomunicaţii din cadrul Ministerului Tehnologiei, a ordonat companiilor de telecomunicaţii să ia măsuri pentru a bloca Telegram şi să raporteze ministerului până la 2 iunie.

Documentul menţionează că ministerul acţionează în numele departamentului de securitate cibernetică al ţării, după ce poliţia a raportat că 68% dintre cele 9.600 de canale şi grupuri Telegram din ţară au încălcat legea, invocând fraudă, trafic de droguri şi „cazuri suspectate că ar avea legătură cu terorismul” printre activităţile ilegale desfăşurate prin intermediul aplicaţiei.

Un oficial al Ministerului Tehnologiei a confirmat pentru Reuters autenticitatea documentului, menţionând că această decizie vine după ce Telegram nu a partajat guvernului datele utilizatorilor săi atunci când i s-a solicitat în cadrul unor anchete penale.

Telegram, care concurează la nivel global cu alte aplicaţii de social media, precum WhatsApp şi WeChat de la Facebook, putea fi încă accesat vineri în Vietnam.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...