Administraţia preşedintelui Donald Trump a anunţat luni că i-a concediat pe autorii unui raport ştiinţific utilizat de peste 25 de ani pentru a elabora politici de răspuns la schimbările climatice în Statele Unite, informează AFP, transmite Agerpres.
Într-un e-mail adresat colaboratorilor la cea de-a Şasea Evaluare Naţională a Climei (NCA6), guvernul federal american i-a anunţat că „sfera de aplicare” a raportului este pe cale să fie „reevaluată” şi că aceştia au fost „eliberaţi din funcţie”.
Val de concedieri în cadrul Programului de Cercetare a Schimbărilor Climatice
Noua decizie urmează concedierilor masive care au avut loc la începutul lunii aprilie în cadrul Programului de Cercetare a Schimbărilor Climatice din Statele Unite (USGCRP), agenţia federală responsabilă cu supravegherea raportului, care, conform legii, trebuie prezentat Congresului şi preşedintelui.
Sute de cercetători sunt implicaţi în elaborarea acestui document privind impactul schimbărilor climatice în toate domeniile, care este publicat în mod normal la fiecare cinci ani. Următoarea ediţie este programată pentru 2027.
Donald Trump, acuzat de sabotaj
Deşi nu sunt obligatorii, aceste rapoarte reprezintă instrumente esenţiale pentru legiuitori, companii şi administraţii locale în planificarea măsurilor de rezilienţă faţă de schimbările climatice.
„Astăzi, administraţia Trump a sabotat fără sens un raport ştiinţific american crucial şi cuprinzător privind clima, concediindu-i fără motiv pe autorii săi”, a protestat într-un comunicat de presă Rachel Cleetus, autoarea capitolului din raport care tratează impactul schimbărilor climatice asupra zonelor costiere.
Experții în climă, cei mai vizați de administrația Trump
„Încercarea de a îngropa acest raport nu va schimba faptele ştiinţifice, dar fără aceste informaţii, ţara noastră riscă să navigheze orbeşte într-o lume din ce în ce mai periculoasă din cauza schimbărilor climatice provocate de către oameni”, a denunţat ea.
De la revenirea sa la Casa Albă în luna ianuarie, Donald Trump a demarat o revizuire agresivă a instituţiilor federale, concediind mii de funcţionari publici, inclusiv oameni de ştiinţă specializaţi în climatologie şi experţi în sănătate publică.