Companiile chineze care vând produse pe platforma Amazon se pregătesc să majoreze preţurile pentru consumatorii din SUA sau chiar să părăsească această piaţă, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o majorare drastică a tarifelor vamale pentru importurile din China, potrivit unor vânzători şi a reprezentanţilor celei mai mari asociaţii de e-commerce din China, transmite Reuters, citată de News.ro.
Trump a declarat miercuri că va creşte tarifele pentru importurile chinezeşti la 125%, faţă de nivelul deja ridicat de 104%, intensificând astfel confruntarea economică dintre cele două cele mai mari economii ale lumii.
„Nu e vorba doar de un nou impozit. Este vorba despre o completă dezechilibrare a structurii de costuri”, a spus Wang Xin, preşedinta Asociaţiei de Comerţ Electronic Transfrontalier din Shenzhen, care reprezintă peste 3.000 de vânzători de pe Amazon.
„Va fi extrem de dificil pentru oricine să supravieţuiască pe piaţa americană în aceste condiţii”, a adăugat ea, avertizând şi asupra riscurilor legate de întârzierea vămuirii şi creşterea costurilor logistice.
Mai mulţi vânzători din Shenzhen intervievaţi de Reuters au confirmat că iau în calcul fie creşteri de preţuri de până la 30%, fie retragerea completă de pe piaţa SUA. Unii se reorientează spre pieţe alternative precum Europa, Canada sau Mexic, pentru a-şi diminua dependenţa de consumatorul american.
China este sursa a circa jumătate dintre vânzătorii activi pe Amazon, iar doar în oraşul Shenzhen sunt peste 100.000 de afaceri înregistrate, care generează anual venituri de aproximativ 35,3 miliarde de dolari, conform datelor furnizate de SmartScout.
Dave Fong, vânzător de produse variate (de la ghiozdane la boxe Bluetooth), a declarat că a început deja să scumpească produsele din SUA cu până la 30%, a redus bugetul de publicitate pe Amazon şi a lăsat stocurile să scadă. „Pentru noi şi pentru mulţi alţii, este clar: nu ne mai putem baza pe piaţa americană. Investiţiile trebuie reduse şi resursele redirecţionate spre alte regiuni.”
Brian Miller, activ de şapte ani pe Amazon, a spus că nu vede sensul dezvoltării de noi produse în contextul actual, estimând că, în una-două luni, preţurile produselor sale vor trebui majorate considerabil, odată cu epuizarea stocurilor actuale. De exemplu, un set de jucării vândut în prezent cu 20 de dolari, care costă 3 dolari la producţie, va ajunge la un cost de 7 dolari după aplicarea noilor tarife, forţând o scumpire de cel puţin 20%, sau chiar 50% în cazul produselor mai costisitoare.
„Dacă lucrurile rămân aşa, nu văd cum producţia din China pentru piaţa americană va mai fi viabilă. În cele din urmă, fabricarea va trebui mutată în ţări precum Vietnam sau Mexic”, a declarat Miller.
Wang Xin a mai atras atenţia că impactul acestor tarife asupra întreprinderilor mici şi mijlocii din China ar putea fi devastator, conducând la o accelerare rapidă a ratei şomajului în sectoarele industriale şi de export.