Donald Trump i-a găzduit joi pe cei 220 principali deţinători ai criptomonedei sale $TRUMP la o cină cu uşile închise, eveniment la care s-au intersectat puterea şi banii şi calificat drept scandalos de opoziţia democrată, care a denunţat un conflict de interese, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Dineul a avut loc la Trump National Golf Club, unul dintre terenurile de golf şi cluburile country ale familiei, situat în Potomac Falls, statul Virginia, o suburbie a Washingtonului.
„Statele Unite domină (în domeniul) cripto, bitcoin etc. şi ne vom asigura că rămâne aşa!”, a scris preşedintele SUA pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în marginea evenimentului.
Multă vreme ostil în mod făţiş monedelor digitale, Donald Trump s-a răzgândit în cursul ultimei sale campanii, iar sectorul a contribuit cu peste 100 de milioane de dolari la realegerea sa.
Condiţia participării la cină a fost deţinerea, în medie, între sfârşitul lunii aprilie şi jumătatea lunii mai, a unei sume de peste 50.000 de dolari în $TRUMP, criptomoneda lansată cu câteva ore înainte de învestirea lui Donald Trump. Unii, ca miliardarul în criptomonede Justin Sun, cel mai mare proprietar de $TRUMP, au cumpărat-o chiar în valoare de mai multe milioane de dolari.
Contactată, Casa Albă nu a furnizat o listă cu participanţii la cină.
Potrivit datelor furnizate AFP de firma de analiză Inca Digital, mulţi dintre norocoşii oaspeţi au achiziţionat $TRUMP prin platforme inaccesibile utilizatorilor de internet americani, ceea ce sugerează că aceştia sunt cetăţeni străini.
„Dacă credeţi că nu e nimic în neregulă, atunci ce aveţi de ascuns?”, a reacţionat joi senatorul democrat Chris Murphy, la o conferinţă de presă intitulată „Publicaţi lista de invitaţi”.
Sistemul pe care se bazează monedele digitale, blockchain-ul, garantează anonimatul, spre deosebire de sistemul financiar tradiţional.
Antreprenori precum finanţistul Bryce Paul, CEO-ul platformei Magic Eden Jack Lu şi programatorul Nikita Anufriev şi-au anunţat prezenţa la gală pe platforma X, acesta din urmă postând un videoclip cu discursul lui Donald Trump.
La intrarea pe terenul de golf, oaspeţii au fost întâmpinaţi de zeci de protestatari, care au scandat, printre altele, „Nu este de vânzare” (Not for sale), conform imaginilor difuzate de Our Revolution, unul dintre grupurile care au organizat mitingul.
Cei mai mari 25 de proprietari au dreptul, pe lângă cină, la o audienţă privată cu şeful statului şi un tur al Casei Albe
$TRUMP a fost etichetat ca „meme coin”, o categorie de active cu scop pur speculativ, fără utilitate tranzacţională şi nici vocaţie de investiţie. Creatorii monedei o prezintă în schimb ca pe „o expresie a sprijinului şi angajamentului faţă de idealurile şi credinţele” reprezentate de Donald Trump.
O mare parte din comunitatea criptomonedelor a reacţionat negativ la marketingul $TRUMP, apreciind că dăunează imaginii industriei.
Denunțuri, acuzații și apărarea Casei Albe
Potrivit firmei de specialitate Chainalysis, creatorii $TRUMP au încasat circa 320 de milioane de dolari în comisioane de la lansarea sa şi intenţionează să emită încă 800 de milioane de exemplare în trei ani, în valoare de 12 miliarde de dolari la cursul de schimb actual, pe care îl vor controla.
„Îşi vinde influenţa şi accesul la guvernul american”, a denunţat miercuri senatorul democrat Jeff Merkley. „Este întruchiparea corupţiei”, a adăugat el.
Un grup de parlamentari democraţi a încercat să împiedice Congresul să adopte un proiect de lege privind aşa-zisele stablecoins, monede digitale susţinute de monede tradiţionale, pe motiv că proiectul de lege nu îi interzice în mod clar preşedintelui să le deţină.
Un startup lansat în septembrie cu sprijinul clanului Trump şi-a creat la sfârşitul lunii martie propria monedă stabilă, USD1, care a fost deja folosită de fondul emiratez MGX.
Guvernele străine ar putea să-i cumpere criptomonedele
Fie $TRUMP sau USD1, „guvernele străine ar putea să-i cumpere criptomonedele, ceea ce ar însemna că Donald Trump încalcă Constituţia fără ca publicul larg să ştie”, a avertizat miercuri Noah Bookbinder, preşedintele observatorului anticorupţie CREW.
Documentul fondator interzice, teoretic, unui oficial american să accepte fonduri de la un guvern străin fără aprobarea prealabilă a Congresului.
„Este absurd să sugerăm că preşedintele profită de pe urma funcţiei sale”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt, argumentând că preşedintele respectă „toate legile privind conflictul de interese”.
Ea a amintit că Donald Trump şi-a plasat toate interesele economice şi participaţiile într-un trust administrat de fiul său. El poate totuşi oricând recupera aceste active.
Donald Trump „a renunţat la tot pentru a ne sluji ţara”, a insistat Karoline Leavitt. „A pierdut bani şi aproape şi-a pierdut viaţa”, a adăugat ea, referindu-se la tentativa de asasinat asupra lui din iulie 2024.
Revista Forbes estimează că averea lui Trump a crescut de peste două ori de anul trecut, trecând de la 2,3 miliarde de dolari la 5,4 miliarde de dolari în prezent, mai notează AFP.