Muncitorii Foxconn, principalul fabricant al telefoanelor Apple, au înfruntat condiții grele în producția iPhone 17, arată un raport / Rețineri de salarii, ore suplimentare excesive și schimburi de noapte forțate, între problemele semnalate

Telefon iPhone Air
Sursa foto: Nic Coury / AFP / Profimedia

Muncitorii chinezi de la fabrica Foxconn din Zhengzhou, principalul partener de producție al Apple, au fost supuși unor condiții de muncă dificile în timpul pregătirii pentru lansarea iPhone 17, potrivit unui raport publicat de organizația China Labor Watch, transmite Bloomberg.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Documentul acoperă perioada martie–septembrie 2025 și semnalează probleme legate de salarii, ore suplimentare și tratamentul angajaților.

Organizația a constatat că personalul s-a confruntat cu rețineri de salarii, ore suplimentare excesive și schimburi de noapte forțate. În plus, Foxconn ar fi utilizat un procent ridicat de muncitori temporari „trimiși” prin agenții, ceea ce contravine legislației chineze. Raportul menționează că peste 50% dintre cei 150.000–200.000 de angajați erau lucrători temporari, de cinci ori peste limita legală.

China Labor Watch susține că structura de plată a Foxconn, care presupune reținerea unei părți din salariu până luna următoare, a afectat în special muncitorii temporari. Cei care demisionau înainte de o anumită dată nu primeau plata pentru orele suplimentare acumulate. „Majoritatea lucrătorilor au înregistrat între 60 și 75 de ore pe săptămână, peste maximul legal din China și peste plafonul de 60 de ore stabilit de Apple,” a precizat organizația.

Raportul descrie și alte probleme grave: tineri muncitori, inclusiv studenți, ar fi fost obligați să lucreze pe timp de noapte pentru salarii reduse, în timp ce procesul de angajare ar fi exclus persoane din anumite etnii. Totodată, ar fi existat expunere la substanțe chimice periculoase fără echipamente de protecție adecvate, precum și cazuri de hărțuire și intimidare. „Muncitorii care au făcut plângeri au fost supuși supravegherii, amenințărilor și chiar publicării datelor personale,” se arată în document.

Apple a reacționat, afirmând că respectă cele mai înalte standarde în privința muncii, drepturilor omului și protecției mediului. „Furnizorii noștri sunt obligați să ofere condiții de lucru sigure, să trateze muncitorii cu demnitate și respect, să acționeze corect și etic și să utilizeze practici responsabile față de mediu oriunde produc bunuri sau servicii pentru Apple,” a declarat compania. Apple a adăugat că desfășoară audituri independente și că a trimis echipe la Zhengzhou pentru a investiga imediat situația.

Foxconn, cunoscută și sub numele de Hon Hai Precision Industry, nu a oferit un răspuns imediat la acuzații.

China Labor Watch a precizat că multe dintre probleme s-au agravat comparativ cu investigația anterioară din 2019. Totuși, organizația a remarcat și unele îmbunătățiri, cum ar fi reducerea totalului de ore suplimentare. Dacă în urmă cu șase ani muncitorii acumulau între 100 și 130 de ore suplimentare pe lună în perioadele de vârf, în 2025 nivelul general a fost mai scăzut, deși în anumite cazuri s-au atins valori similare. În schimb, raportul nu a identificat minori în rândul personalului, după ce în 2019 au fost depistați elevi din școli profesionale.

Fabrica din Zhengzhou rămâne principalul centru global pentru producția de iPhone, însă Apple și-a diversificat lanțul de aprovizionare. La începutul anului, compania a extins producția de telefoane în India pentru a acoperi majoritatea cererii din Statele Unite, încercând să reducă efectele tarifelor impuse produselor exportate din China.

Apple publică anual rapoarte privind lanțul de aprovizionare. În 2024, compania a efectuat 1.514 audituri la nivel global și a intervievat peste 74.000 de angajați ai furnizorilor. Potrivit raportului din 2025, din cele 10 încălcări majore identificate, nouă au vizat falsificarea datelor privind programul de lucru, iar una a fost legată de siguranța utilajelor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...