Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCÎ) anunță eliminarea obligativității prezentării certificatului de cazier judiciar la depunerea cererilor pentru obținerea permisului de conducere, conform unui comunicat publicat pe site-ul oficial.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Instituția precizează că serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor nu mai solicită cazierul judiciar în cadrul operațiunilor specifice obținerii permisului auto. Măsura se aplică indiferent dacă documentul era emis în format fizic sau electronic.
Verificarea situației juridice a solicitantului se va realiza direct la ghișeu, în sistemul intern, de către personalul SPCRPCIV, pe baza consimțământului exprimat de persoană. Potrivit DGPCÎ, decizia are ca obiectiv simplificarea procedurilor și reducerea timpului de soluționare a dosarelor.
Fără cazier la dosar pentru permisul auto
Până în prezent, solicitarea cazierului presupunea fie deplasarea la un ghișeu al poliției, fie accesarea portalului online al Ministerului Afacerilor Interne și descărcarea documentului. Eliminarea acestei etape reduce numărul formalităților necesare pentru viitorii șoferi.
Concret, informațiile privind situația juridică sunt verificate intern, fără ca solicitantul să mai fie nevoit să obțină sau să transmită în prealabil certificatul de cazier.
„Verificarea situației juridice a solicitantului se realizează direct la ghișeu, pe baza consimțământului exprimat de acesta”, precizează instituția.
Statutul cazierului electronic emis prin HUB M.A.I.
În comunicat se arată că certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică, prin Portalul de servicii al M.A.I., sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.
Totodată, DGPCÎ subliniază că, potrivit legislației în vigoare, un document electronic semnat cu semnătură electronică calificată produce efecte juridice doar dacă este utilizat în format electronic. Imprimarea unui astfel de document nu îi conferă automat aceeași valoare juridică în relația cu instituțiile.
Reprezentanții instituției mai transmit că verifică toate situațiile punctuale semnalate de cetățeni referitoare la posibile nerespectări ale prevederilor legale la nivelul structurilor teritoriale.
În perioada următoare, DGPCÎ va implementa măsuri suplimentare de digitalizare și optimizare a fluxurilor interne, în cadrul unui proces mai amplu de simplificare administrativă, menit să reducă birocrația și timpul de așteptare pentru cetățeni.