Vicepremierul Oana Gheorghiu: Până la finalul anului, cartea electronică de identitate va fi primul document integrat în wallet-ul digital / „Nu putem promite termene” pentru cardul de sănătate, diplome și alte documente

carte electronica de identitate
Sursa foto: Freepik / Dragana_Gordic

Guvernul își propune ca, până la finalul acestui an, cartea electronică de identitate să devină primul document funcțional integrat în viitorul wallet digital, urmând ca ulterior să fie adăugate și alte documente emise de stat.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că procesul este deja în desfășurare, iar peste 1,2 milioane de cărți electronice de identitate au fost emise până în prezent.

Avem cartea electronică de identitate, au fost emise peste 1.200.000 de cărți electronice de identitate. Știu că există o problemă pentru că nu toate instituțiile și-au descărcat aplicația sau și-au achiziționat cititoare”, a afirmat Gheorghiu, răspunzând unei întrebări TechRider.ro în cadrul unui interviu pentru Economedia.ro.

Aceasta a subliniat că Guvernul va intensifica dialogul cu instituțiile publice pentru a asigura funcționarea sistemului.

În perioada următoare deschidem un dialog mult mai intens cu toate instituțiile pentru a explica că statul nu are voie să se saboteze singur. E un lucru spre binele tuturor ca această carte electronică de identitate să funcționeze”, a spus vicepremierul.

Obiectiv: 3 milioane de cărți până în vară

Potrivit acesteia, obiectivul este ca până în vară să fie emise peste 3 milioane de cărți electronice de identitate, iar integrarea în wallet-ul digital să înceapă cu acest document.

Planul este ca până în vară să ajungem la peste 3 milioane de cărți electronice de identitate și îi îndemn pe oameni să nu renunțe și să nu se lase descurajați de faptul că deocamdată nu există peste tot cititoare”, a declarat Gheorghiu.

În prima etapă, wallet-ul digital va include cartea electronică de identitate, urmând ca ulterior să fie adăugate și alte documente.

Vom putea avea cartea electronică de identitate și, în viitor, permisul de conducere, diplome”, a precizat vicepremierul.

Extinderea depinde de compatibilitatea sistemelor

Vom lucra cu mai multe entități publice și private, care vor trebui să se înroleze în acest wallet, ca documentele pe care le emit să poată fi încărcate în portofelul digital”, a mai spus Gheorghiu.

Aceasta a confirmat că până la finalul anului cartea electronică de identitate va fi primul document integrat, fără a exclude adăugarea altora.

Da, până la finalul anului acesta este primul lucru care va fi înrolat în portofel, dar noi sperăm să avem și alte documente, cardul de sănătate, diplomele, sunt multe lucruri pe care le putem avea acolo, să nu mai umblăm cu ele după noi”, a declarat vicepremierul.

Totodată, Gheorghiu a precizat că extinderea sistemului depinde de compatibilitatea bazelor de date și de modernizarea sistemelor IT ale instituțiilor.

Nu putem promite niște termene, pentru că depind de mai multe lucruri, de cum facem bazele de date compatibile și cum convingem aceste entități să-și îmbunătățească propriile sisteme care să devină compatibile cu portofelul electronic”, a concluzionat oficialul guvernamental.

Context

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a anunțat recent deblocarea normelor privind semnătura electronică și serviciile de încredere, cu scopul de a elimina blocajele birocratice care au întârziat aplicarea Legii nr. 214/2024. Potrivit unui comunicat oficial, prioritatea imediată a ministerului este accelerarea calendarului pentru emiterea actelor normative necesare și armonizarea legislației naționale cu regulamentul european eIDAS 2.

Noul pachet normativ stabilește un cadru competitiv și transparent, facilitând liberalizarea pieței și accesul cetățenilor la instrumente de autentificare electronică cu valoare juridică deplină. Procedurile aprobate prevăd reguli clare pentru toți operatorii economici care furnizează servicii de încredere calificate sau necalificate, eliminând barierele tehnice și administrative prin simplificarea înregistrării în Registrul prestatorilor de servicii de încredere. Aceasta ar urma să stimuleze competiția și inovația tehnologică.

Din perspectiva cetățeanului, noile norme simplifică interacțiunea cu instituțiile publice și mediul privat, recunoscând extins semnăturile electronice și oferind certitudine juridică pentru documentele semnate. Ordinul reglementează și mecanismele de validare a documentelor, integrând soluții de identificare la distanță care permit obținerea semnăturilor fără prezență fizică, în condiții de siguranță și protecție a datelor personale.

O componentă esențială a actului normativ o reprezintă organizarea activității de supraveghere și control. Potrivit MEDAT, prin aceste măsuri se urmărește crearea unui ecosistem digital de încredere, în care procedurile birocratice sunt înlocuite de procese automatizate și securizate. Reforma transformă semnătura electronică dintr-un instrument tehnic specializat într-un utilitar cotidian, accesibil pe scară largă, susținând competitivitatea economiei românești în piața unică digitală europeană.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...