România are tot ce-i trebuie ca să reuşească pe zona de digitalizare pentru că avem o industrie bine reprezentată, dar înainte să digitalizăm trebuie să debirocratizăm, să simplificăm, altfel o să avem un haos digitalizat, a declarat marţi vicepremierul Oana Gheorghiu, în cadrul unui eveniment de specialitate, scrie Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„România are tot ce-i trebuie să reuşească. Avem o industrie bine reprezentată pe zona digitală. Este un început bun de digitalizare, chiar dacă este foarte fragmentat. Avem pe ce construi, dar este nevoie de coordonare şi sper să reuşesc măcar un pic să pun cărămida aceea care nu se vede la aceasta. Sper să reuşim să creăm şi o echipă cât mai curând posibil. Asta ne va ajuta să avansăm. Am şi zona de debirocratizare în portofoliu, care este foarte mult legată de digitalizare. Acolo ne dorim ca, înainte să digitalizăm, să verificăm procesele, să simplificăm. Dacă digitalizăm haosul o să avem un haos digitalizat”, a spus Oana Gheorghiu.
Aceasta şi-a propus ca, în mandatul său guvernamental, să formeze o echipă care să coordoneze strategic digitalizarea la nivelul ţării.
„Vorbim despre o fragmentare şi lipsă de coordonare pe zona de digitalizare. Sper să reuşesc în mandatul acesta să găsim o variantă prin care să îi aducem pe toţi actorii la masă şi să creăm ceva mult mai strategic decât s-a reuşit până acum”, a precizat vicepremierul.
Potrivit acesteia, prin programul de guvernare toate partidele coaliţiei şi-au asumat digitalizarea.
„Cred cu tărie că se poate face acest lucru doar că trebuie să ne aşezăm cu toţii la masă pentru că nu există un centru de comandă în care toate se centralizează, se verifică să nu se dubleze, să nu se bată cap în cap. Trebuie să existe platforme interoperabile, dacă luăm decizia de a centraliza procesul”, a explicat Oana Gheorghiu.
Viceprim-ministrul Oana Gheorghiu a participat la panelul „Viitorul guvernanţei digitale în România: o viziune pentru cetăţean” din cadrul Summitului pentru Guvernanţă Digitală 2025.
Summitul pentru Guvernanţă Digitală 2025 reuneşte, marţi, în premieră, la Palatul Cotroceni, lideri internaţionali care au contribuit la transformarea digitală a administraţiilor publice din alte state, dar şi decidenţi români care pot continua această schimbare în România.
La evenimentul desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României au participat şeful statului, Nicuşor Dan, viceprim-ministrul Oana Gheorghiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurcă, etc.
Printre invitaţii internaţionali se numără: Toomas Hendrik Ilves, fost preşedinte al Estoniei şi arhitect al unuia dintre cele mai performante modele de stat digital din lume, precum şi Janusz Cieszynski, fost ministru al Digitalizării în Polonia, care a coordonat tranziţia către servicii publice electronice moderne, centrate pe nevoile cetăţenilor.
De asemenea, miniştrii Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi Finanţelor, Alexandru Nazare se vor alătura discuţiilor dedicate rolului digitalizării în creşterea competitivităţii economice şi consolidarea încrederii instituţionale.
Potrivit organizatorilor, Summitul de la Cotroceni nu este doar o conferinţă, ci un apel la responsabilitate colectivă între stat, mediul privat, mediul academic şi societatea civilă pentru că digitalizarea administraţiei nu înseamnă doar tehnologie, ci capacitatea statului de a răspunde eficient nevoilor cetăţenilor.
În cadrul evenimentului, se va lansa şi Studiul Edge Institute x AtlasIntel, care arată ce cred românii despre digitalizarea statului: unde există încredere, care sunt priorităţile românilor şi ce aşteaptă ei de la administraţia digitală a viitorului.