Parlamentul European a publicat ghidul care ajută industria să respecte normele privind inteligența artificială de uz general. Acesta este o unealtă dezvoltată de 13 experți independenți și ajutați de peste o mie de părți interesate, inclusiv furnizori de modele, IMM-uri sau cadre universitate, anunță Comisia Europeană.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Trei domenii de reglementare a AI în Uniune
Codul adoptat de Comisie include trei capitole: „Transparența”, „Drepturile de Autor” și „Siguranța și Securitatea”. Primele două capitole se adresează tuturor furnizorilor de AI de uz general, iar cel din urmă este relevant pentru furnizorii celor mai avansate modele.
Capitolul „Transparență” din cod oferă un model de formular, care permite furnizorilor „să documenteze cu ușurință informațiile necesare într-un singur loc”, transmite Comisia. Capitolul referitor la „Drepturile de Autor” oferă furnizorilor soluții practice pentru a impune o politică care să se alinieze la legislația europeană.
Dedicat modelelor complexe de IA, capitolul „Siguranța și Securitatea” conține practici relevante pentru managementul sistemic al riscului. Una din mențiunile Comisiei face referire la „riscurile la adresa drepturilor fundamentale și a siguranței, inclusiv reducerea barierelor în calea dezvoltării armelor chimice sau biologice”.
Codul mai are nevoie de aprobarea statelor
Un ultim pas în implementarea Codului este primirea aprobării de la statele membre ale Uniunii Europene. Din momentul acela, furnizorii de modele de AI de uz general, care pot semna voluntar aderarea la acesta, vor putea demonstra conformitatea cu obligațiile prevăzute în „AI Act”.
Comisia Europeană spune că semnatarii vor beneficia de „o sarcină administrativă redusă și de o securitate juridică sporită, în comparație cu furnizorii care dovedesc conformitatea în alte moduri.” Codul va fi completat de sugestii ale Comisiei privind AI de uz general, care urmează să fie publicate înainte de AI Act, se arată în comunicatul de presă al Comisiei Europene.
„AI Act” va intra în vigoare din data de 2 august 2025, iar normele devin obligatorii un an mai târziu pentru modelele noi de AI și doi ani mai târziu pentru modelele existente. Codul de Bune Practici privind Inteligența Artificială poate fi consultat, pe larg, pe pagina Comisiei Europene.