Inteligența artificială (AI) este, fără îndoială, tehnologia definitorie a erei noastre. Unii o văd ca pe o promisiune a unei abundențe materiale fără precedent, capabilă să rezolve probleme complexe, de la sănătate la inginerie și probleme sociale. Dar ce se întâmplă dacă această abundență se dovedește a fi o iluzie, atâta timp cât mecanismele noastre economice nu pot face față unei lumi în care munca devine opțională?
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Pentru a înțelege provocarea, trebuie să privim dincolo de tehnologie, avertizează The Conversation. La nivel global, avem deja suficiente resurse pentru a hrăni pe toată lumea, dar risipa masivă și inegalitatea economică persistă.
De exemplu, în timp ce miliarde de oameni suferă de insecuritate alimentară, o treime din alimentele produse la nivel mondial sunt irosite, conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Această contradicție subliniază o problemă fundamentală… nu lipsa de resurse este problema, ci incapacitatea noastră de a le distribui echitabil.
Când AI va schimba regulile jocului economic
Piețele funcționează prin raționalizarea resurselor limitate pentru nevoi nesfârșite. Pe scurt, raritatea determină prețurile, iar nevoia de a plăti pentru necesități impune majorității dintre noi să muncim pentru a câștiga bani și a produce bunuri și servicii.
Promisiunea AI de a aduce abundență și de a rezolva probleme complexe medicale, inginerești și sociale intră în conflict cu această logică de piață. Este, de asemenea, legată de îngrijorările că tehnologia va face milioane de angajați să fie inutili pentru noua piață. Și fără muncă plătită, cum mai pot oamenii să câștige bani și cum mai funcționează piețele?
Istoria ne-a arătat deja că șomajul în masă poate fi o consecință a sistemului economic în sine, nu doar a inovației tehnologice. Economistul John Maynard Keynes a explicat că recesiunile pot lăsa mulți în sărăcie, chiar dacă fabricile și muncitorii stau inactivi.
Lecții din pandemie: un experiment involuntar
Criza provocată de pandemia de COVID-19, deși diferită ca origine, a oferit o perspectivă neașteptată asupra acestei probleme. Pentru a atenua șocul economic, guvernele din peste 200 de țări au introdus plăți directe în numerar sau au majorat beneficiile sociale. Aceste măsuri, deși temporare, au redus radical sărăcia și insecuritatea alimentară, chiar și în condițiile în care capacitatea de producție a economiei a scăzut.
Această experiență a consolidat apelurile tot mai frecvente pentru implementarea unui venit de bază universal (VBU). Un VBU ar oferi fiecărui cetățean un venit garantat, suficient pentru a acoperi necesitățile de bază. În acest scenariu, piețele ar putea gestiona tranziția către o economie bazată pe AI, iar beneficiile tehnologiei ar putea fi distribuite mai echitabil.
Unii experți, precum Elise Klein și James Ferguson, propun o viziune și mai radicală, văzând VBU nu ca pe un simplu ajutor social, ci ca pe o „cotă parte de drept”. Ei susțin că bogăția generată prin avansurile tehnologice și cooperarea socială este o muncă colectivă a umanității și ar trebui să fie împărțită în mod egal, ca un drept fundamental.
Comunism de lux, o alternativă la VBU
O altă abordare, propusă de autori precum Aaron Bastani, susține o viziune a unui „comunism de lux complet automatizat”. În loc să le ofere oamenilor bani pentru a-și cumpăra necesitățile, sistemul ar trebui să le furnizeze direct, sub forma unor servicii de bază universale gratuite: sănătate, transport, educație, energie șamd.
Această soluție presupune o schimbare fundamentală a modului în care sunt aplicate tehnologiile, socializând utilizarea lor pentru a se asigura că satisfac nevoile colective. În loc să fie deținute și controlate de companii private, infrastructura AI ar deveni un bun public, la fel ca drumurile sau sistemul de canalizare.
La nivel declarativ, poate sună frumos. Problema este că românii, cel puțin ei, știu că și comunismul promitea ceva similar. Și știm toți cum a funcționat și, mai ales, cum s-a sfârșit.
Riscul „tehnofeudalismului”
Nu toate scenariile sunt optimiste. Concentrarea puterii în mâinile companiilor tech conduse de miliardari ar putea duce la ceea ce unii economiști numesc „tehnofeudalismul”. O nouă formă de autoritarism în care controlul tehnologiei înlocuiește piețele libere și democrația.
Utopia sau distopie? Viitorul depinde de noi
Niciunul dintre aceste scenarii, VBU sau servicii de bază universale, nu garantează o utopie. La fel ca în secolul al XIX-lea, când unii muncitori au distrus mașinile industriale de teama șomajului, competiția economică de astăzi tinde să distribuie inegal riscurile și beneficiile schimbării tehnologice.
Viitorul pe care ni-l va aduce AI depinde în totalitate de alegerile noastre. Ne putem confrunta cu o societate a inegalității extreme, controlată de giganți tehnologici, un „tehno-feudalism”, după cum o numește fostul ministru grec de finanțe Yanis Varoufakis. Sau, putem folosi puterea tehnologiei pentru a construi un sistem mai just și mai echitabil.
Problema cu adevărat importantă este că așteptarea unei „nirvane” tehnologice ne face să pierdem posibilitățile reale de azi. Avem deja suficientă mâncare pentru toți. Știm deja cum să eliminăm sărăcia. Nu avem nevoie de AI pentru asta.
