Inteligența artificială generativă (AI) a ajuns să fascineze și să neliniștească în egală măsură. Chatboții și modelele de limbaj de mari dimensiuni scriu texte, compun poezii, traduc, creează scenarii sau chiar simulează conversații care par surprinzător de naturale.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Pentru mulți utilizatori, interacțiunea cu aceste sisteme transmite impresia tulburătoare că „mașina” înțelege, gândește sau chiar simte. Dar realitatea din spatele acestei aparente umanități este mult mai simplă și, poate, mai înșelătoare… AI nu face altceva decât să calculeze, subliniază The Conversation.
„Calculatorul de cuvinte”
În încercarea de a explica publicului larg ce este AI generativă și cum funcționează, specialiștii și companiile tehnologice au recurs la diverse analogii. De la „cutie neagră” la „autocomplet pe steroizi” sau chiar „papagal”, fiecare metaforă încearcă să traducă un mecanism extrem de complex în experiențe cotidiene. Una dintre comparațiile tot mai folosite este aceea de „calculator de cuvinte”, promovată inclusiv de directorul OpenAI, Sam Altman.
Ideea este că, asemenea unui calculator de buzunar care rezolvă probleme matematice, AI procesează volume uriașe de date lingvistice și generează combinații de cuvinte în funcție de probabilități. Spre deosebire de un calculator, însă, chatboții nu sunt lipsiți de erori, pot greși și ridică dileme etice majore.
Statisticile ascunse ale limbajului
Ceea ce face AI atât de convingătoare este modul în care exploatează regulile „invizibile” ale limbajului. Oamenii nu își dau seama, dar atunci când spun „sare și piper” în loc de „piper și sare” sau „ceai tare” în loc de „ceai puternic”, se bazează pe tipare statistice învățate prin repetiție socială. Aceste tipare, numite „colocații”, stabilesc ce combinații de cuvinte „sună corect” și par naturale.
Modelele de limbaj au reușit să transforme acest „factor de naturalețe” într-un mecanism formalizat, capabil să reproducă aceeași senzație de firesc. Din acest motiv, textele generate de AI trec nu doar testul Turing, ci reușesc uneori să creeze impresia de empatie sau de intimitate.
Rădăcini lingvistice și tehnologice
Dezvoltarea AI generative nu pornește exclusiv din informatică, ci și din lingvistică. Primele încercări de a construi sisteme capabile să proceseze limbaj au apărut în perioada Războiului Rece, când au fost dezvoltate instrumente de traducere automată din rusă în engleză. Inspirate de teoriile lui Noam Chomsky, aceste mașini nu s-au limitat la traducere, ci au încercat să descifreze regulile fundamentale ale limbajului uman.
Evoluția a trecut prin mai multe etape, de la modele bazate pe gramatică, la sisteme statistice care măsurau frecvența secvențelor de cuvinte, până la actualele rețele neuronale capabile să genereze texte fluente și coerente. Totuși, principiul de bază a rămas același, calcularea probabilităților.
Iluzia gândirii
Companiile tehnologice preferă să descrie aceste procese prin termeni precum „raționament”, „căutare” sau chiar „visare”, ceea ce alimentează percepția că AI ar gândi sau ar înțelege lumea. În realitate, sistemele calculează doar ce cuvânt este cel mai probabil să urmeze după altul.
De exemplu, AI poate deduce că „eu” și „tu” apar frecvent alături de „iubire”, dar nu știe ce înseamnă „iubire” și nu are un „eu” sau un „tu”. Ceea ce face este să genereze secvențe statistice care, pentru noi, par umane.
O iluzie de umanitate
Așadar, inteligența artificială generativă nu gândește și nu simte. Ea doar calculează tipare lingvistice și le reproduce cu o precizie suficient de mare încât să creeze iluzia unei voci umane. Practic, fascinația și uneori atașamentul pe care le stârnește se datorează doar acestei confuzii între calcul și gândire.
