Întrebat dacă este mult „hype” când vine vorba despre AI în aceste zile, antreprenorul român Daniel Ilinca, fondator al Softbinator Technologies, a declarat, pentru Economedia, că inteligența artificială este aici pentru a rămâne.
„În primul rând, «AI is here to stay», ca să zic așa cum zic americanii. Eu n-am prins, sau, mă rog, eram copil când a apărut internetul, dar de atunci au fost câteva revoluții. Unele au fost hype-uri și au murit, altele nu. Dacă e să luăm internetul, a fost o revoluție despre care, sigur, cineva a spus, sau mulți considerau, că o să fie doar un hype. Și astăzi depindem de povestea asta. Dacă vorbim de mobile, unii au spus că e doar un hype, că n-o să stai să-ți faci o grămadă de chestii pe telefon și așa mai departe. Până la urmă, vrei ecrane și, totuși, astăzi e extensia noastră digitală, telefonul. Sunt mult mai multe aplicații pe care le folosim de pe telefon decât pe care le folosim pe calculator”, a spus antreprenorul.
El a adăugat că s-a mai spus și despre cloud că este hype și, totuși, tehnologia s-a impus pe piață și nu va dispărea. Revenind la AI, potrivit lui Ilinca, problema era să poți să procesezi mult și să ai cât mai multă învățare pe baza a cât mai multă informație. „Și pentru asta aveai nevoie de big infrastructure. Sunt companii care au resurse nelimitate. În ceea ce privește infrastructura, s-au investit niște miliarde”, a adăugat el, menționând că sunt aproape 1.000 de miliarde pe care SUA vrea să le investească în infrastructură.
Antreprenorul a mai spus că Generative AI a schimbat lucrurile „pentru că oamenii au văzut o aplicabilitate directă” și există, mai departe, această direcție spre agentic AI, care va schimba totul: de la interacțiunea cu tehnologia, până la modul în care construim tehnologie, până la modul în care vindem tehnologie și așa mai departe.
„Și agentic AI, iarăși, este super disruptive. Cred că fiecare aplicație, fiecare sistem complex (și majoritatea sistemelor pe care le folosim astăzi sunt complexe) va avea un layer, un strat de agentic AI, astfel încât să comunice cu alte layere de agentic AI. Și cam ăsta e modul în care vor arăta aplicațiile și, inclusiv, interacțiunea noastră. Adică noi, astăzi, suntem obișnuiți să ne ducem într-o interfață, să căutăm în interfața aia, să facem lucrurile respective. Dar cum ar fi să ne ducem într-o interfață în care doar vorbim cu un AI și, mai departe, AI-ul se duce și vorbește cu alte AI-uri, și aceste AI-uri, cumva, ne rezolvă nouă problema? Adică sună puțin SF, doar că nu mai este SF”, a explicat reprezentantul Softbinator.
Ilinca crede că utilizarea AI și existența tehnologiei vor crește gradul de digitalizare inclusiv în România, „unde stăm destul de prost, dacă ne uităm pe statisticile date de Eurostat”. „Suntem destul de prost la ce înseamnă digitalizare în România, și publică, și privată. Dar dacă nu putem să construim noi neapărat AI, adoptăm. Oricum, bătălia cu cine construiește AI… sunt deja jucători mari care construiesc asta. Mai degrabă, bătălia este despre cum folosim conceptele astea ca să construim lucruri interesante”, a mai spus Daniel Ilinca.
Nici Europa nu poate fi considerată scoasă din cursă. „Iată, avem câteva companii europene care sunt în pole-position, în topul clasamentului, cum ar fi Lovable, de exemplu, care are o soluție foarte mișto de a construi aplicații software folosind AI super, super fast”, a precizat fondatorul Softbinator Technologies.
El admite că bătălia în domeniu este între China și SUA în momentul acesta, dar, cu siguranță, toată planeta va beneficia, într-o formă sau alta, de pe urma tehnologiei. „Nu trebuie să fii constructorul tehnologiei ca să beneficiezi de tehnologia respectivă. Pur și simplu poți s-o cumperi, s-o achiziționezi, s-o folosești, s-o integrezi, să faci alte lucruri și alte produse. Cred că toată lumea, toată lumea va beneficia pe planetă în ceea ce privește AI”, a concluzionat el.
Softbinator Technologies este specializată în dezvoltarea completă de soluții software personalizate (management de produs, design, dezvoltare și marketing digital). Compania are birou și în SUA.
VIDEO – Interviul complet acordat de Daniel Ilinca pentru Economedia: