Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM) din România se află sub media europeană atunci când vine vorba despre utilizarea Inteligenţei Artificiale (AI), cu o pondere de doar 2,78% din total, faţă de 13,48%, la nivelul Uniunii Europene (UE), relevă un raport al Comisiei Europene (CE), citat într-o analiză realizată de ECDL Romania, lider în certificarea competenţelor digitale pe teritoriul naţional, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
„România se confruntă cu un decalaj digital îngrijorător în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în ciuda infrastructurii de conectivitate solide. Conform raportului Comisiei Europene (CE) Digital Decade 2025 – Country Report: Romania, doar 2,78% dintre IMM-urile româneşti folosesc aplicaţii de inteligenţă artificială, comparativ cu 13,48% media UE. În acelaşi timp, doar 14,8% dintre IMM-uri utilizează servicii de cloud, iar 21% recurg la analiza datelor în activităţile lor”, se arată analiza de specialitate.
Soluţii concrete pentru transformarea digitală
Potrivit sursei citate, ca răspuns direct la acest decalaj, ECDL Romania – ICDL Certification şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) au lansat platforma GhidAI.ro, care vine în sprijinul antreprenorilor şi managerilor români cu soluţii concrete pentru transformarea digitală: un set de resurse gratuite, practice şi adaptate realităţii IMM-urilor, pentru a înţelege şi aplica tehnologiile emergente – începând cu AI.
Datele raportului Comisiei Europene arată clar că România se plasează mult sub media UE la tehnologii emergente. Astfel, 14,8% dintre IMM-uri folosesc servicii de cloud (media UE, de 39%); 21% dintre IMM-uri utilizează tehnologii de analiză a datelor (UE: 33%); 28,7% dintre firmele româneşti folosesc cel puţin una dintre cele trei tehnologii (AI, cloud sau analiză de date), faţă de 54,7% media UE; 69,1% dintre IMM-uri ating cel puţin un nivel de bază al intensităţii digitale (UE: 72,91%), dar doar 27,7% dintre cetăţeni deţin astfel de competenţe digitale esenţiale (UE: 55,6%).
GhidAI.ro, răspuns concret la decalajul digital
„Deşi decalajul s-a redus cu 14,7% faţă de anul anterior, accesul limitat la finanţare, birocraţia şi lipsa resurselor interne continuă să frâneze procesul de transformare digitală în rândul IMM-urilor din România. Raportul CE recomandă României să îmbunătăţească accesul IMM-urilor la formare, finanţare şi centrele de inovare digitală (EDIH), pentru a accelera adoptarea noilor tehnologii. Platforma GhidAI.ro completează aceste eforturi, oferind IMM-urilor un punct de plecare concret şi accesibil pentru a înţelege şi integra AI şi soluţii digitale în activităţile curente.
De la eficientizarea operaţiunilor şi reducerea costurilor, până la decizii mai rapide şi mai informate, Inteligenţa Artificială poate deveni motorul de creştere pentru IMM-urile româneşti”, precizează ECDL Romania.
AI – un motor de creștere pentru IMM-uri
Conform certificatorului de competenţe digitale, noul GhidAI.ro oferă explicaţii clare despre cum funcţionează AI şi cum poate fi integrată în activitatea zilnică a IMM-urilor, exemple concrete şi soluţii tech adaptate pieţei locale, care demonstrează impactul pozitiv al AI, precum şi un chestionar de autoevaluare digitală, ce ajută companiile să-şi înţeleagă nivelul actual de digitalizare şi nevoile reale pentru pasul următor.
De asemenea, companiile interesate pot primi recomandări personalizate, pentru a face primii paşi în adoptarea AI în mod responsabil şi eficient.
Accesul la GhidAI.ro se face 100% online şi gratuit
UE a impus prin AI Act cerinţe clare pentru AI literacy. Începând din 2 februarie 2025, toate organizaţiile care dezvoltă sau utilizează sisteme de inteligenţă artificială trebuie să asigure angajaţilor competenţe necesare pentru a lucra eficient şi responsabil cu aceste tehnologii.
ECDL Romania – lider în certificarea competenţelor digitale la nivel naţional – şi AOAR au creat GhidAI.ro pentru a susţine transformarea digitală a IMM-urilor din România. Proiectul este parte dintr-un efort amplu de alfabetizare digitală şi AI Literacy, cu instrumente utile şi aplicabile.