După ce Elon Musk a anunțat că vrea să ia bani de la SpaceX pentru a își finanța programul xAI, miliardarul vrea să direcționeze sume și de la Tesla pentru start-up-ul său de AI, relatează Bloomberg. Cea mai nouă companie a fostului lider al DOGE este evaluată la peste 110 miliarde de dolari. Tesla va decide în ședința sa anuală din toamnă dacă va investi în xAI.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Pe fondul pierderilor, Musk vrea să ia bani de la Tesla
Deși Tesla rămâne, în continuare, cel mai valoros producător auto din lume, acțiunile sale au scăzut cu aproximativ 22% în acest an. Declinul vine pe fondul unei scăderi în vânzări, dar și o reacție negativă a pieței la activitatea sa din cadrul administrației Trump, în perioada în care a condus Departamentul de Eficiență Guvernamentală (DOGE).
Nancy Tengler, CEO al unei firme de investiții, spune că o injecție de capital în xAI „va dilua și mai tare afacerea în declin de mașini electrice”. Totuși, o astfel de investiție ar putea fi aprobată de conducerea Tesla ar putea da undă verde unei investiții înspre xAI, pentru că „acționarii vor vedea (investiția) ca un lucru bun”, mai spune Tengler.
Tesla și integrarea Grok în sistemul mașinii
Elon Musk vrea să introducă serviciul său de AI Grok în mașinile Tesla, iar noile vehicule ce vor fi livrate vor avea la bord noul sistem de inteligență artificială. Tesla va pune la dispoziție serviciul Grok și pentru mașinile deja vândute, dar cu anumite condiții:
- Mașinile să fie dotate cu procesor de fabricație AMD;
- Versiunea software-ului să fie 2025.26 sau mai nou;
- Vehiculele să dispună de o conexiune Wi-Fi sau să aibă Premium Conectivity.
Compania auto precizează că Grok „poate fi disponibil” pentru alte modele Tesla în viitor, dar și că serviciul poate deveni contra-cost sau că poate fi închis „în orice moment”.
Conducerea SpaceX investește 2 miliarde de dolari în xAI
SpaceX, o altă companie a lui Elon Musk, deja a anunțat că va investi 2 miliarde de dolari în xAI. Start-up-ul de inteligență artificială, creat de Musk pentru a face concurență OpenAI, merge pe o pierdere de aproximativ 1 miliard de dolari pe lună. Investiția ar trebui să vină ca un pachet care să mai reducă din pierderile companiei de AI.
Bloomberg relatează că xAI se așteaptă să cheltuiască aproximativ 13 miliarde de dolari anul acesta, ceea ce înseamnă că eforturile sale de strângere de fonduri abia țin pasul cu cheltuielile.
Companiile lui Elon Musk au o istorie îndelungată de conlucrare. Tesla vinde către xAI bateriile sale „Megapack” pentru a își extinde centrul de date din Memphis, la un cost de aproximativ 230 de milioane de dolari. Totodată, rețeaua sa de sateliți Starlink va susține distribuția globală și conectivitatea rapidă a xAI, prin intermediul celor peste 7.000 de sateliți de joasă orbită.