Zilnic, oră de oră, milioane de oameni își împărtășesc trăirile cu ChatGPT, Perplexity, Replika, Gemini șamd. Poartă conversații intime, caută sprijin emoțional, sfaturi sau chiar companie. Însă, potrivit cercetătorilor, aceste interacțiuni sunt departe de ceea ce pretind a fi. În spatele aparentei prietenii digitale se ascunde o iluzie atent construită de companiile de tehnologie pentru a îi ține pe oameni cât mai mult conectați, avertizează TechXplore.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Un număr special al revistei New Media & Society analizează această tendință prin conceptul de „sociabilitate artificială”. Mai exact, tehnologii care simulează comportamentele sociale și conexiunile emoționale, fără să le posede cu adevărat. Studiul semnat de dr. Iliana Depounti (Universitatea Loughborough) și conf. Simone Natale (Universitatea din Torino) descrie cum aceste sisteme sunt proiectate pentru a crea o iluzie de apropiere.
„Aceste sisteme nu simt, dar sunt create pentru a ne face pe noi să simțim”
Articolul, intitulat „Decoding Artificial Sociality: Technologies, Dynamics, Implications”, avertizează că marii dezvoltatori de inteligență artificială cultivă în mod deliberat această senzație de prietenie sau înțelegere. Exemplele abundă: „DJ-ul AI” de la Spotify, care vorbește cu o voce prietenoasă, sau „însoțitorii virtuali” de la Replika, capabili să întrețină conversații intime și să ofere sprijin emoțional utilizatorilor.
„Chatboturile generative, precum Replika sau Character AI, sunt concepute pentru a stimula proiecția emoțională. Ele oferă senzația de intimitate și companie prin avataruri, roluri, personalizare sau mecanisme de recompensă. În realitate, toate aceste interacțiuni au un scop comercial simplu… creșterea implicării și profitului”, explică dr. Depounti.
Chiar și ChatGPT folosește elemente de sociabilitate artificială, atunci când se referă la sine cu „eu” și adoptă tonuri de autoritate, empatie sau expertiză. Potrivit cercetătorilor, aceste sisteme nu reproduc sociabilitatea umană, ci doar o simulează. Iar puterea lor rezidă tocmai în această simulare, capabilă să implice, să convingă și să emoționeze milioane de oameni din întreaga lume.
Dr. Natale consideră că „sociabilitatea artificială” este noua frontieră a comunicării om-mașină. „Aceste sisteme nu simt, dar sunt create pentru a ne face pe noi să simțim. Această proiecție emoțională are consecințe sociale, economice și etice profunde”, declară acesta.
Emoțiile ca resursă digitală
În spatele conversațiilor fluente și al răspunsurilor politicoase se află o infrastructură uriașă și costisitoare, care funcționează pe baza datelor și emoțiilor umane. Modelele de inteligență artificială sunt antrenate pe seturi masive de informații extrase din interacțiunile online ale oamenilor, inclusiv din conversațiile lor cu aceste sisteme.
De multe ori, utilizatorii ajung, fără să-și dea seama, să contribuie la perfecționarea chatboturilor, cărora le oferă gratuit ceea ce cercetătorii numesc „muncă emoțională și lingvistică neplătită”. Totodată, serverele care susțin aceste rețele uriașe de calcul consumă cantități impresionante de energie electrică și apă, ceea ce ridică probleme ecologice din ce în ce mai grave.
Potrivit autorilor studiului, marile companii de tehnologie au investit deja peste 500 de miliarde de dolari în noi centre de date pentru a face față cererii tot mai mari de resurse AI. Depounti și Natale descriu acest fenomen ca pe un sistem extractiv, în care comunicarea umană și interacțiunea socială sunt transformate în active corporative.
Granița tot mai neclară dintre autentic și artificial
Pe măsură ce aceste tehnologii devin tot mai convingătoare, granița dintre real și simulacru devine tot mai difuză. Chatboturile nu doar răspund la comenzi, ci încep să fie prezentate ca prieteni, colegi de muncă sau chiar influenceri. Iar oamenii, spun cercetătorii, tind să le atribuie emoții, intenții și încredere deși, în esență, nu sunt decât algoritmi care învață din date.
Fenomenul deschide o discuție amplă despre autenticitate, manipulare și responsabilitate. Ce înseamnă o relație „reală” într-o lume în care empatia poate fi mimată la perfecție? Iar dacă inteligența artificială ne poate face să simțim, fără să simtă ea însăși, ce spune asta despre nevoia noastră profundă de conexiune?
Studiul lui Depounti și Natale nu oferă răspunsuri definitive, dar trage un puternic semnal de alarmă. Ceea ce pare o conversație inofensivă cu un chatbot este, de fapt, parte dintr-un mecanism sofisticat care transformă emoțiile umane în materie primă pentru economia digitală. Atâta tot.
