Pe vremuri, o dată pe an, pe terenurile virane de prin preajma orașelor, venea circul. Și era o vreme în care circul, pe lângă clovni, saltimbanci și animale dresate, aducea și monstruozități. Femeia cu barbă, cel mai slab om din lume, cel mai gras om din lume, bărbatul care rupea lanțuri cu pieptul, omul cu patru picioare, oracolul care ghicea viitorul și tot așa. Iar lumea se strângea cu duiumul, căci astfel de lucruri nu erau unele pe care să le vezi zi de zi. Și, da, plătea ca să le vadă.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Cu timpul, vremea circului cu monștri s-a dus. Dar monștrii au rămas. Doar se mutaseră pe prima pagină a ziarelor. Găina care naște pui vii, sirenele de pe plajele din Bulgaria, uriașii din România îngropați sub lespezi de aur, dacii preistorici, fata de la pagina 5 ș.a.m.d.
Și nu puțini au fost cei care, în goana după senzațional și după audiență, au apelat la astfel de… „monștri”. Publicații după publicații și-au creat un public efemer dar, lucru știut, și faima asta e o amantă cu capricii. Așa că, fie au sucombat când au fost părăsiți de publicul pe care credeau că l-au fidelizat (surpriză, publicul care citește doar așa știri nu citește decât foarte rar), fie s-au metamorfozat în publicații cât de cât serioase pentru a supraviețui.
AI-ul, noua femeie cu barbă
Pe scenă a apărut însă AI-ul. O curiozitate pentru cei mai mulți. Ceva exotic, așa cum erau și monstruozitățile de la circ. Și pentru că oamenii care l-au creat trebuie să-și vândă marfa, i-au creat aura asta de entitate care gândește. Un fel de android Data din Star Trek. O entitate artificială gata să îți ofere tratamente în locul medicului, să îți dea numerele care urmează să fie extrase la loto, să îți dezvăluie secretele universului și care să îți spună cum să devii un om de succes, în ciuda unor grave carențe pe care tu le ai deja.
Ei bine, AI-ul nu funcționează așa, și tocmai carențele despre care vorbeam te-ar face să crezi că inteligența artificială este și altceva decât un papagal care se bazează pe ecuații matematice și cod.
Numai că, vezi, așa cum existau speculanți gata să vândă bilete la femeia cu barbă, sau gata să îți vândă „găina cu patru picioare”, așa au apărut unii care vor să vândă AI-ul. Sau, mai exact, ceea ce spune AI-ul. Cea mai ieftină păcăleală. Ceea ce e foarte ciudat, dacă mă întrebați pe mine, căci toată lumea are acces la chatboți în varianta lor gratuită și îi poate întreba absolut orice. E ca și cum ai vinde revista „7 seri” care, by the way, se oferea gratuit peste tot. Nu că nu ar fi existat indivizi care chiar făceau asta. În fine.
Să iei interviu unui chatbot e ca și cum ai întreba o oglindă de ce ești urât
În lipsă cruntă de idei, talent sau trafic, apar jurnaliști, sau pseudojurnaliști, care știu că publicul e (încă) fascinat și speriat de AI. Și atunci îl scot în față, ca pe o maimuță albinoasă. Doar că, vedeți voi, folosirea inteligenței artificiale pe post de „Oracol de la Delfi” e doar o nouă metodă de a vinde horoscopul pe post de adevăr științific.
Ăsta este divertisment ieftin, nu jurnalism. Cam pe același principiu pe care unii îl foloseau când jucau FIFA sau Fotball Manager pentru a prezice scorul la meciurile naționalei României în preliminarii (că dincolo de ele nu prea trecem), și apoi umpleau un articol cu așa informații nepereche.
Și uite de asta o să găsiți o sumedenie de articolașe care încep inevitabil cu expresia „Am întrebat AI-ul…”. Problema este că a lua interviu unui chatbot, cu o seriozitate demnă de o cauză mai bună, e ca și cum ai întreba o oglindă de ce ești urât. Oglinda nu are o opinie, că nu trăim în „Albă ca zăpada”. Nu e treaba ei. Treaba ei este să reflecte lumina conform legilor fizicii. Iar tu nu ești doar urât, mai ai și alte lipsuri grave, dacă fix oglinda te-ai gândit să o inviți la o discuție.
Din punct de vedere tehnic, un LLM (Large Language Model) nu are conștiință. El este doar o bibliotecă uriașă și un zar matematic. Când îți răspunde, el nu are o opinie, ci face așa numitul „Next Token Prediction”. Adică, descompune întrebarea în fragmente de cuvinte (tokeni) și calculează statistic care este următorul cuvânt care ar suna cel mai logic după cel precedent.
Jurnalistul îi poate cere, ca un exemplu, o viziune proprie despre sensul vieții. AI-ul însă îi oferă doar o medie matematică a unor texte cu care el a fost alimentat. Pentru un LLM, o întrebare despre sensul vieții este doar un șir de vectori matematici. Este ca și cum ai încerca să înțelegi poezia lui Eminescu numărând de câte ori apare litera „e”.
Un papagal care nu înțelege ce spune
AI-ul nu oferă adevărul, ci media statistică a tot ce s-a scris pe internet. Este un papagal care nu înțelege ce spune, dar știe în ce ordine să pună cuvintele ca să pară că înțelege.
Secretul „umanității” sale stă în mecanismul de „self-attention”. Ăsta permite algoritmului să facă legături între cuvinte îndepărtate dintr-o frază, și să dea iluzia unei memorii și a unei logici. Este, în esență, o oglindă matematică, că tot vorbeam despre oglindă.
În realitate, nu există nicio entitate acolo, nicio busolă morală și nicio scânteie de geniu. Există doar un procesor care rulează trilioane de calcule pentru a ne oferi reflexia propriei noastre cunoașteri, mestecată și servită la minut. Jurnalistul care caută „opinii” la un algoritm nu face decât să ia interviu unui ecou. Pe scurt, AI-ul îți dă ceea ce vrei să auzi, sau, ce e cel mai probabil, să vrei să auzi. Și asta nu o spun eu, o spun specialiștii în domeniu.
Ah, și încă ceva, dacă întrebi AI-ul același lucru de zece ori, poți obține zece nuanțe diferite. AI-ul nu are o „opinie” fixă pentru că el nu „crede” în ceea ce spune. În spatele răspunsului său stă un calcul de probabilități. Dacă îl întrebi pe un om serios ce crede despre un subiect, el îți va spune același lucru și azi, și mâine. Dacă întrebi AI-ul, s-ar putea ca dimineața să fie progresist, la prânz conservator și seara să-ți spună că dacii au inventat internetul.
El nu are o coloană vertebrală intelectuală. El se mulează după „input-ul” utilizatorului. Vorbește serios cu el, și va răspunde așișderea. Glumește cu el, și te va imita ca o maimuță. În felul ăsta, jurnalistul nu ia interviu unei inteligențe, ci propriei sale stări de spirit, reflectată de algoritm.
AI-ul a fost gândit ca o extensie a creativității umane
Într-un interviu pe care i l-am luat recent lui Yossi Matias, vicepreședintele Google și directorul Google Research, omul mi-a spus ceva care, dincolo de ideea de marketing, te marchează. Iată ce mi-a spus:
„Geniul lui Leonardo da Vinci a fost sprijinit de o întreagă echipă de ucenici. Nu am putea face același lucru, cu fiecare persoană din lumea asta, pentru a sprijini creativitatea? Oare, cu AI, nu am putea ajunge la un punct în care să împuternicim fiecare persoană și fiecare profesie, să oferim propriul „atelier de invenții” sau laborator, cu proprii lor „ucenici” digitali care să îi ajute să exploreze și să creeze?”
Ei bine, ăsta este AI-ul. Sau ăsta se vrea. Unealta care trebuie să te ajute să fii mai creativ. Dar trebuie să ai un punct de plecare, pentru a-i cere să te ajute. Și mai trebuie să știi și cum funcționează, să știi cum să folosești unealta asta, nu să aștepți ca vițelul la poarta nouă vreo revelație. Nu îi poți cere să creeze din nimic, în locul tău, pentru simplul fapt că el nu e un Da Vinci. Tu ar trebui să fii ăla.
În mâna unui creator, AI-ul e o daltă modernă, așa cum erau daltele ucenicilor lui Da Vinci. În mâna unui saltimbanc de presă, că de la asta plecasem, e doar mult zgomot fără nimic.
L-am întrebat și eu pe Gemini, ce părere are despre… (vezi și tu titlul)
Nu știu acum cât a reflectat Gemini la propriile mele discuții cu el, cât a reflectat starea mea de spirit sau cât a amestecat altele de pe internet pe aceeași temă. Dar mi s-a părut fain ce mi-a oferit (oare algoritmii și-au dat seama că asta voiam să aud?). Așa că o să las aici propria sa interpretare algoritmică vizavi de jurnaliștii care fac interviuri cu AI-ul:
Concluzii? Normal că avem și concluzii
La final, evident că nu pot să îi cer AI-ului vreo concluzie elocventă. Tocmai am explicat de ce. Dar o să îmi permit eu una, că doar de aia am muncit la materialul ăsta. Păi, nu?
So, dacă ești jurnalist și crezi că poți fenta sistemul făcând interviuri cu AI-ul, iar traficul tău va exploda pentru că tocmai ai descoperit tu ceva la care nu s-a mai gândit nimeni până acum, poate ar fi cazul să iei în serios și niște noi opțiuni pe piața muncii. Ți-ai face ție un bine, în primul rând.
Ah, dacă ești în situația în care ți se cere sau ți se impune să faci un astfel de interviu, soluția rămâne aceeași. QED!
