Încrederea liderilor globali în proiectele organizaţiilor lor care folosesc inteligenţă artificială (artificial intelligence – AI) este în creştere, potrivit celei mai recente ediţii a studiului Deloitte „The State of Gen AI in the Enterprise report: Now decide next”, opt din zece organizaţii (78%) anticipând o creştere a investiţiilor totale în tehnologiile bazate pe AI în următorul an fiscal.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Studiul evidenţiază, de asemenea, că ponderea bugetului alocat soluţiilor bazate pe inteligenţa artificială generativă (Gen AI) înregistrează o creştere semnificativă din bugetul total destinat AI comparativ cu anul precedent. Procentul organizaţiilor care alocă pentru Gen AI între 20% şi 39% din bugetul total dedicat AI a crescut cu 12 puncte, în timp ce ponderea organizaţiilor care dedică Gen AI mai puţin de 20% din bugetul total de AI a scăzut cu şase puncte procentuale, transmite Agerpres.
În ceea ce priveşte provocările cu care se confruntă organizaţiile atunci când dezvoltă şi implementează instrumente şi aplicaţii bazate pe Gen AI, conformarea cu reglementările (38%) este principala barieră, în creştere cu 10 puncte procentuale faţă de anul trecut, urmată de dificultăţile legate de gestionarea riscurilor (32%) şi de implementare (27%). Stabilirea unui cadru de guvernanţă adecvat va necesita perseverenţă şi o abordare strategică, şapte din zece organizaţii (69%) afirmând că implementarea completă a unei strategii privind guvernanţa va dura mai mult de un an.
Membrii echipei de conducere executivă (CxO) sunt mai optimişti în ceea ce priveşte implementarea tehnologiilor bazate pe Gen AI în cadrul organizaţiilor în comparaţie cu alţi participanţi la studiu. Doi din zece CxO (21%) au menţionat că Gen AI contribuie deja la transformarea organizaţiei, comparativ cu doar 8% dintre respondenţii care nu fac parte din echipa de conducere. Când vine vorba de bariere în implementarea şi dezvoltarea Gen AI, membrii echipelor de top management sunt mai puţin îngrijoraţi decât ceilalţi angajaţi cu privire la provocări precum încrederea, managementul riscurilor, guvernanţa şi conformarea cu reglementările. Echipele de conducere au, de asemenea, o viziune optimistă asupra modului în care organizaţia răspunde acestor provocări, 47% dintre ei considerând că va dura 12 luni sau mai mult pentru a depăşi barierele asociate extinderii soluţiilor de Gen AI la nivelul organizaţiei, comparativ cu 60% dintre ceilalţi angajaţi.
„Deşi tehnologia se dezvoltă rapid, liderii de business încă se întreabă când vor obţine beneficii transformaţionale şi nu îmbunătăţiri incrementale. Raportul arată că o companie se transformă în ritmul în care poate gestiona schimbările la nivelul organizaţiei, şi nu în ritmul în care evoluează tehnologia. De asemenea, studiul încurajează liderii să rămână curioşi şi dispuşi să pună în discuţie modul tradiţional de funcţionare a organizaţiilor. Deşi incertitudinea cu privire la rezultatele concrete şi la momentul obţinerii lor este inevitabilă, membrii echipelor de conducere ar trebui să se concentreze pe ceea ce pot controla, şi anume pregătirea organizaţiei, în special în arii precum gestionarea datelor, managementul riscurilor, guvernanţa, conformarea cu reglementările şi capitalul uman”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova.
Studiul arată, de asemenea, că agentic AI (52%) – soluţii de tip software concepute pentru a îndeplini sarcini cu un nivel redus de supraveghere umană sau deloc – şi sistemele de tip multiagent (45%) – o variantă mai avansată a soluţiilor de tip agentic AI – sunt considerate de către lideri ca fiind cele mai interesante tehnologii în dezvoltarea viitoare a Gen AI. Multe organizaţii au explorat deja dezvoltarea de agenţi autonomi, 68% dintre ele făcând deja acest lucru într-o măsură moderată sau mare. Cu toate acestea, organizaţiile încă explorează potenţialul Gen AI, peste două treimi dintre respondenţi afirmând că 30% sau mai puţin din experimentele lor actuale vor fi aplicate la scară largă în următoarele trei până la şase luni.
Cea mai recentă ediţie a a studiului Deloitte „The State of Gen AI in the Enterprise report: Now decide next” a fost efectuat în rândul a peste 2.700 de lideri de business şi tehnologie cu expertiză în inteligenţă artificială, direct implicaţi în testarea sau implementarea soluţiilor bazate pe Gen AI în companii mari din 14 ţări şi şase industrii, inclusiv sectorul bunurilor de larg consum, energie, resurse şi industrie, servicii financiare, sănătate şi ştiinţe medicale, tehnologie, media şi telecomunicaţii şi servicii guvernamentale şi publice.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă, consultanţă financiară şi managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500 şi către mii de companii din sectorul privat.