Topul celor mai căutate abilități digitale și de AI ale momentului în România / Printre acestea se află generarea de conținut și analiza de date

doi candidati pentru un joc asteapta sa intre la interviu
Sursa foto: Freepik / tonodiaz

Piața muncii din România se confruntă cu o transformare accelerată, marcată de o cerere tot mai mare de competențe digitale și cunoștințe de inteligență artificială (AI), potrivit unui comunicat al platformei eJobs. Aceste cerințe nu mai sunt limitate la domenii precum IT sau marketing digital, ci se extind în sectoare conexe, precum inginerie, vânzări, analiză de date și HR. Angajatorii consideră că abilitățile digitale vor deveni, de altfel, cele mai căutate în următorii cinci ani.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

În ciuda acestui interes evident din partea companiilor, adoptarea instrumentelor AI de către forța de muncă este încă redusă. Bogdan Badea, CEO eJobs, subliniază o discrepanță majoră: „Deși există un interes evident și în creștere al angajatorilor de a cere angajaților să dobândească abilități digitale… doar 4 din 10 angajați folosesc în mod regulat inteligența artificială în sarcinile de la birou…” Această situație este confirmată de faptul că jumătate dintre angajatori semnalează că angajații și candidații nu sunt familiarizați cu AI și nu sunt suficient digitalizați.

Creșterea adopției tehnologice a dus la automatizarea multor activități repetitive și cronofage, în special cele din zona execuției. „Este vorba, în cea mai mare parte, de task-uri pe care le făceau angajații juniori sau, în cazul seniorilor, sarcini repetitive, care țin mai degrabă de partea de execuție decât de cea de strategie,” adaugă Badea.

Pe platforma eJobs, un număr semnificativ de posturi – aproximativ 6.500 – solicită în mod explicit skill-uri digitale sau de AI/machine learning, cele mai căutate fiind legate de generarea de conținut, editarea de imagini, analiza de date, business intelligence sau cloud computing..

Conștienți de decalajul existent (aproximativ 20% dintre candidați spun că le lipsesc întrutotul abilitățile digitale), angajații vizează învățarea și reconversia profesională, un demers susținut de angajatori prin programe de training dedicate.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...