VIDEO CEO companie românească din sectorul defense: Produsul nostru flagship are 1 milion de linii de cod. Nici măcar una nu e scrisă de AI / Care este explicația?

colaj foto cu un sistem ai alaturi de o imagine cu un programator care scrie cod
Sursa foto: colaj TechRider (Freepik / Depositphotos)

Nemesis AI, produsul flagship al companiei OVES Enterprise, folosit inclusiv pentru operarea autonomă a dronelor militare, a ajuns la un milion de linii de cod, dar nicio linie nu este scrisă de AI, potrivit lui Mihai Filip, CEO al companiei.

„Nu ai voie să scrii cu AI pentru că în zona de defense trebuie să fie «bug-free», adică fără bug-uri. Codul este super verificat și ultraverificat. Orice deployment, orice push se verifică de câteva ori înainte de a fi deployat, iar în zona aceasta încă nu știe AI-ul atât de bine încât să scrie astfel de cod”, a declarat el, într-un interviu pentru TechRider.

Asta nu înseamnă că inteligența artificială nu este folosită de angajații companiei în activitatea lor. Tehnologia este utilizată pentru îmbunătățirea capabilităților, ca suport pentru o programare mai rapidă sau pentru îmbunătățirea eficienței. „Sunt studii care arată că, într-adevăr, te ajută să fii eficient cu 20%”, a mai spus Mihai Filip.

OVES Enterprise este o companie românească specializată în dezvoltarea de soluții software și AI, cu un accent puternic pe domeniile apărării, aerospațial și al securității cibernetice. Firma oferă servicii și în alte domenii, precum comerț electronic sau retail.

  • Adrian Popa este jurnalist în grupul G4Media, coordonator la publicațiile TechRider, Economedia, G4Food și Pets&Cats. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business, macroeconomie și apărare. Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri. Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...