Procesatorul de plăţi Visa introduce un nou protocol ce va permite finalizarea achiziţiei în condiţii de siguranţă crescută, ajutând comercianţii să verifice agenţii şi să evite boţii creaţi pentru activităţi frauduloase.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, Trusted Agent Protocol, dezvoltat în colaborare cu Cloudflare, îşi propune să răspundă provocărilor specifice comerţului asistat de agenţi cu Inteligenţă Artificială (AI).
Trusted Agent Protocol, dezvoltat împreună cu Cloudflare
„Protocolul lansat de Visa abordează aceste provocări, permiţând agenţilor autorizaţi să transmită comercianţilor informaţii importante cu privire la plată, în condiţii de siguranţă. Astfel, oferă un cadru clar pentru recunoaşterea agenţilor de încredere cu intenţii comerciale, diferenţiindu-i de boţi şi programe automate create în scopuri frauduloase. Protocolul a fost dezvoltat pe baza feedbackului util primit de la alţi parteneri iniţiali, printre care Adyen, Ant International, Checkout.com, Coinbase, CyberSource, Elavon, Fiserv, Microsoft, Nuvei, Shopify, Stripe şi Worldpay. Într-o lume în care agenţii AI acţionează pentru clienţi, comercianţii au nevoie de o modalitate de a recunoaşte agenţii AI de încredere, de a le verifica credenţialele şi de a menţine relaţiile cu clienţii fără a fi nevoie să facă modificări majore în sistemele lor”, se menţionează în comunicat.
Creștere explozivă a traficului AI în comerțul online
Un raport recent arată că, în ultimul an, traficul generat de AI către site-urile de retail din SUA a crescut cu peste 4.700%, iar 85% dintre consumatorii care au folosit inteligenţa artificială pentru a face cumpărături spun că experienţa lor de cumpărare s-a îmbunătăţit.
De asemenea, tot mai mulţi consumatori din EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) apelează la inteligenţa artificială în procesul de cumpărare: 34% au folosit ChatGPT sau asistenţi AI în ultimele 12 luni pentru a-i ajuta să facă achiziţii.
„Însă, pe măsură ce tot mai mulţi agenţi AI navighează şi cumpără în numele consumatorilor, comercianţii se confruntă cu noi provocări: gestionarea sistemelor de detectare a boţilor, care pot bloca în mod eronat tranzacţiile legitime ale agenţilor AI; permiterea finalizării comenzilor realizate de agenţi AI, atât pentru clienţii autentificaţi cât şi pentru cei neînregistraţi; păstrarea unei imagini clare asupra clientului real şi a informaţiilor de plată, chiar dacă achiziţia e făcută de un agent AI”, notează compania.
Visa își aliniază inițiativa la standardele internaționale
Reprezentanţii procesatorului de plăţi susţin că intenţionează să se alinieze cu organizaţiile internaţionale de standardizare, IETF, OpenID Foundation şi EMVCo, şi să colaboreze îndeaproape cu partenerii din ecosistem pentru a se asigura că Trusted Agent Protocol va completa alte iniţiative anunţate recent, precum Agentic Commerce. De asemenea, Visa lucrează împreună cu Coinbase pentru a se asigura că protocolul este compatibil cu x402, transmite Agerpres.
Visa (NYSE:V) este lider mondial în domeniul plăţilor digitale şi facilitează tranzacţii de plată între consumatori, comercianţi, instituţii financiare şi entităţi guvernamentale din peste 200 de ţări şi teritorii.