Autoritățile din China vor să combată publicitatea falsă din sectorul auto local, pe fondul intensificării războiului prețurilor

Fabrica de vehicule electrice în China
Fabrică de vehicule electrice din China. Sursa foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia

Ministerul Industriei din China a anunţat că, pentru următoarele trei luni, va lansa o campanie pentru a combate publicitatea falsă şi alte neregularităţi online din sectorul auto, transmite Reuters, transmite Agerpres. Anunţul vine pe fondul înăspririi reglementărilor în mai, autorităţile răspunzând astfel intensificării războiului preţurilor care afectează producătorii auto, furnizorii şi dealerii de pe cea mai mare piaţă auto din lume.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Ministerul va reduce publicitatea falsă din online

Propagarea subiectelor negative legate de producătorii auto de către terţe părţi, cu intenţia de profita, va fi amendată de autorităţile de reglementare, se arată într-un comunicat al Ministerului Industriei din China. Instituţia a anunţat că face eforturi pentru a reduce publicitatea falsă şi înşelătoare online, precum şi organizarea şi manipularea online pentru a manipula rivalii. Producătorii auto şi platformele online, al căror nume nu a fost dat publicităţii de către autorităţi, vor trebui să ia măsuri pentru a rectifica neregulile, au precizat autorităţile de la Beijing.

Vânzările de vehicule în China au crescut în august pentru a şaptea lună consecutiv, dar avansul de 4,9% a fost mai lent decât cel din iulie, de 6,9%, pe fondul sporirii temerilor referitoare la intensificarea războiului preţurilor, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CPCA). Luna trecută, vânzările de vehicule au urcat la 2,02 milioane de unităţi, înregistrându-se cel mai lent ritm de creştere din ultimele şapte luni.

În august, vehiculele propulsate cu forme noi de energie (NEV) au urcat în ritm anual cu 7,5%, după un avans de 12% în iulie. A fost cel mai lent ritm de creştere din ultimele 18 luni. Cu toate acestea, vânzările NEV depăşesc pentru a şasea lună consecutiv vânzările de maşini pe benzină.

Creşterea vânzărilor auto ar urma să încetinească în trimestrul patru din 2025, a apreciat Cui Dongshu, secretar general al CPCA, citând eforturile Guvernului de a tempera intensificarea războiului preţurilor, care „vor rezolva problemele cu care se confruntă industria auto”.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...