Autovit.ro a implementat la jumătatea lunii aprilie o nouă opțiune practică: verificarea detaliilor vehiculelor direct cu ajutorul bazei de date a Registrului Auto Român (RAR), potrivit unui comunicat transmis către TechRider.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
La o lună de la implementare, 37% dintre anunțurile active pe Autovit.ro beneficiază de eticheta „Detalii verificate RAR”, oferind un plus de credibilitate, potrivit unui comunicat transmis către TechRider.ro.
Compania susține că această inovație, disponibilă gratuit pentru toți utilizatorii platformei, marchează un pas important în asigurarea transparenței și încrederii pe piața auto din România.
„Această funcție nou introdusă, dezvoltată în cadrul colaborării strategice cu Registrul Auto Român, îmbunătățește considerabil experiența utilizatorilor noștri, asigurându-le acces prompt la informații verificate, extrase direct din baza de date RAR. Este un pas firesc în misiunea noastră de a crea un mediu sigur și transparent pentru tranzacțiile auto din România.”, a declarat Andrei Dumuța, General Manager Autovit.ro.
Datele interne arată că mașinile din anunțurile care beneficiază de eticheta „Detalii verificate RAR” se vând cu 30% mai repede față de cele fără această verificare. De asemenea, aceste anunțuri înregistrează un număr semnificativ mai mare de vizualizări și mesaje de la potențialii cumpărători.
Ce este Eticheta „Detalii verificate RAR”?
Este o etichetă specială care apare în anunțurile de vânzare și care confirmă faptul că informațiile prezentate sunt conforme cu cele din baza de date a Registrului Auto Român. Cu alte cuvinte, cumpărătorii pot avea încredere că au în față un anunț transparent, iar vânzătorii pot demonstra că toate detaliile despre mașina pusă la vânzare sunt corecte.
Cum funcționează verificarea RAR pe Autovit.ro?
Procesul de verificare este simplu, gratuit și accesibil tuturor utilizatorilor platformei:
- Vânzătorul introduce seria de șasiu (VIN) a vehiculului și bifează opțiunea care oferă acordul pentru aplicarea etichetei.
- Sistemul compară detaliile vehiculului cu datele de pe site-ul rarom.ro.
- Se verifică dacă vehiculul este înmatriculat și are inspecția tehnică periodică valabilă, inclusiv data de expirare a acesteia, pe site-ul rarom.ro.
- După validarea informațiilor, vânzătorul primește un email de confirmare, iar anunțul său primește eticheta „Detalii verificate RAR” în cel mult două zile lucrătoare.
- În cazul neconcordanțelor, vânzătorul este notificat prin email despre problemele identificate.
Cumpărătorii pot vizualiza detaliile care au fost confirmate oficial chiar în pagina anunțului. În total, sunt verificate nouă câmpuri esențiale: seria de șasiu, marca, modelul, puterea motorului, capacitatea cilindrică, tipul de combustibil, anul fabricației, țara de înmatriculare și valabilitatea inspecției tehnice periodice.
Topul celor mai populare modele verificate până acum include Volkswagen Golf (1.023 anunțuri verificate), Volkswagen Passat (1.009), BMW Seria 3 (978), Skoda Octavia (972) și BMW Seria 5 (946).
„La Autovit.ro, punem accent pe oferirea unei experiențe cât mai eficiente pentru toți utilizatorii noștri. Cumpărătorii au acum acces rapid, chiar din momentul în care încep căutarea, la toate informațiile esențiale despre vehicul, direct în anunț.”, a completat Andrei Dumuța.
Această inițiativă se înscrie în strategia Autovit.ro de a crește siguranța și transparența în piața auto din România, oferind tuturor participanților la tranzacțiile auto instrumentele necesare pentru a lua decizii informate și încurajând vânzătorii să ofere anunțuri complete și corecte.