Bosch prelungește mandatul CEO-ului Stefan Hartung până în 2031

Stefan Hartung, seful Bosch, in cadrul salonului auto de la Munchen
Sursa foto: Malin Wunderlich / DPA / Profimedia

Bosch a decis să prelungească mandatul CEO-ului Stefan Hartung cu încă cinci ani, până în 2031. Grupul german a confirmat informația, precizând că „decizia a fost luată deja de ceva vreme, în mod firesc”, după cum a declarat un purtător de cuvânt al companiei, confirmând un articol publicat de Handelsblatt și citat de Reuters.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Hartung, aflat la conducerea Bosch din 2022, va rămâne astfel la cârmă într-o perioadă în care furnizorul german de componente auto trece prin transformări majore.

În septembrie, compania a anunțat că va reduce aproximativ 13.000 de locuri de muncă, pe fondul unei piețe auto slăbite, al costurilor în creștere și al competiției tot mai dure.

Bosch încearcă să corecteze un decalaj anual de costuri de 2,5 miliarde de euro (2,9 miliarde de dolari), rezultat al presiunilor din piață și al ritmului accelerat de electrificare din industrie.

Deși decizia de prelungire nu a fost însoțită de detalii suplimentare. Aceasta arată încrederea conducerii în direcția pe care Hartung a impus-o companiei în ultimii ani.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...