Comisia Europeană a anunțat că Bruxelles-ul a aprobat 70 de proiecte în valoare de peste 600 de milioane de euro, care vizează dezvoltarea de combustibili alternativi și reducerea poluării provenite de la autoturisme. Datele arată că Bulgaria participă la două dintre aceste proiecte și va primi fonduri pentru a furniza stații de încărcare electrică pentru vehicule ușoare și grele, arată Mediapool, citată de Rador.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
În cadrul unuia dintre proiecte, Bulgaria și România vor primi un total de 7,86 milioane de euro pentru 88 de stații de încărcare pentru camioane cu o capacitate de cel puțin 150 kWh și 87 de stații cu o capacitate de 350 kWh, amplasate în 25 de locații.
În cadrul celui de-al doilea proiect, în valoare de 7,38 milioane de euro, Bulgaria va primi fonduri împreună cu Croația și Polonia pentru a construi în total peste 200 de stații de încărcare. Se are în vedere înființarea a 23 de stații de încărcare în Bulgaria de-a lungul Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T).
UE lucrează la finalizarea părții principale a TEN-T, cu cele mai importante conexiuni între orașele mari, până în 2030, și a rețelei centrale extinse în 2040. Se preconizează că toate regiunile UE vor fi conectate la rețeaua principală până în 2050.
Traducerea Rador: Mirela Petrescu