FOTO BRABUS a creat un nou pachet de tuning pentru Mercedes-AMG în ediție limitată / Brabus 1000, bazat pe Mercedes GT 63 S, poate fi comandat pentru 446.000 de euro

Sursa foto: BRABUS

BRABUS, casa de tuning renumită în special pentru modificările aduse modelelor Mercedes-AMG, a lansat un nou supercar. BRABUS 1000 are la bază un model Mercedes-AMG GT 63 S E Performance, și va fi produs în doar 25 de unități.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

La exterior este, inconfundabil, un BRABUS

BRABUS spune că detaliile exterioare sunt optimizate pentru „a oferi stabilitate la viteze mai mari de 300 km/h, fără a compromite aspectul inconfundabil al semnăturii BRABUS”. Caroseria este dotată cu mai multe elemente din fibră de carbon nevopsită, precum spoilerul față sau eleronul enorm din spate.

Tot în față, noi aripioare sunt adăugate pe bara față, pentru a îmbunătăți performanța în viraje. Alte modificări sunt reprezentate de o grilă nouă, cu emblema Mercedes-Benz înlocuită cu cea a casei de tuning, iar jantele sunt pe 21 inci pe față și 22 de inci pe spate.

Performanța hibridă, dusă la un alt nivel

BRABUS susține că acest model reprezintă „următoarea evoluție a modelelor performante hibride”. Evacuarea este una modificată, cu valve controlate electronic care se deschid pentru un sunet cât mai puternic și inconfundabil de motor V8. Sistemul de propulsie este format din:

  • motor termic V8 de 4,5 litri biturbo – 796 de cai putere și 1.050 NM cuplu motor limitat (1.250 NM cuplu motor maxim);
  • motor electric – 204 cai putere.
Sursa foto: BRABUS

Sprintul de la 0-100 km/h este realizat în doar 2,6 secunde, iar 0-200 km/h în 9,5 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 320 km/h.

Interiorul, „o piesă de artă”

Interiorul standard de Mercedes a fost, în mare, înlocuit cu modificările BRABUS, care fac ca interiorul să fie „o piesă de artă”, conform casei de tuning. Consola centrală și fețele ușilor sunt din fibră de carbon, iar accentele roșii sunt predominante, în special pe gurile de ventilație. Concret, nuanța de roșu folosită se numește „ROCKET RED”. Scaunele sunt, la rândul lor, modificate, printr-o tapițerie nouă marca BRABUS.

Chiar dacă sunt inaccesibile, nici scaunele din spate nu au fost uitate, primind același tratament ca cele din față. Pedalierul a fost și el modificat, prin adiția unor piese de cauciuc antiderapant. În portbagaj, clientul poate vedea ce modificări au fost făcute mașinii, prin intermediul unei plachete din portbagaj.

Prețul pentru un astfel de autoturism pleacă de la 446.000 de euro, dar numai primii 25 de doritori pot să o achiziționeze.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...