Înmatriculările de vehicule rutiere destinate transportului de pasageri au crescut cu 12,7% în trimestrul IV din 2025 față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce segmentul transportului de mărfuri a consemnat un avans de 13,4%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS) și citate de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
În ultimele trei luni ale anului 2025, autoturismele noi au reprezentat 33,2% din totalul înmatriculărilor de autoturisme, în creștere cu 5,5 puncte procentuale comparativ cu trimestrul IV din 2024. Totodată, aproximativ 5% din parcul de autobuze și microbuze era format din vehicule electrice.
Înmatriculările de vehicule pentru transportul pasagerilor au crescut pe toate segmentele:
Raportat la trimestrul IV 2024, înmatriculările de vehicule pentru transportul pasagerilor au crescut pe toate segmentele: autobuzele și microbuzele au înregistrat un avans de 24,8%, autoturismele de 12,8%, iar mopedele și motocicletele de 9,2%.
În cazul vehiculelor noi pentru transportul pasagerilor, ritmul de creștere a fost și mai accentuat, cu un plus de 39,1% la autobuze și microbuze, 34,9% la autoturisme și 6% la mopede și motociclete.
Și segmentul transportului de mărfuri a consemnat evoluții pozitive. Înmatriculările au crescut cu 19,8% la autotractoare, cu 17,9% la remorci și semiremorci și cu 8,7% la autocamioane, inclusiv vehiculele destinate unor scopuri speciale. Pentru vehiculele noi din această categorie, majorările au fost de 49,9% la autotractoare, 14,9% la remorci și semiremorci și 6,8% la autocamioane.
Comparativ cu trimestrul III 2025, însă, în trimestrul IV s-a înregistrat o ușoară scădere a înmatriculărilor, de 0,9% în cazul vehiculelor pentru pasageri și de 1,7% pentru cele destinate transportului de mărfuri.
Comparativ cu trimestrul III 2025, s-a înregistrat o ușoară scădere a înmatriculărilor
Din punctul de vedere al normelor de poluare, la finalul trimestrului IV 2025, 66,2% dintre vehiculele aflate în circulație erau conforme cu standardele Euro 4, Euro 5 sau Euro 6, în timp ce 9,6% erau încadrate în categoria Non-Euro.
Pentru autoturisme, cea mai mare pondere a revenit vehiculelor Euro 4 (32,1%). La autobuze și microbuze au predominat cele conforme cu norma Euro 6 (22,9%), iar în cazul mopedelor și motocicletelor cele mai numeroase au fost vehiculele Non-Euro (21,7%).
În segmentul autocamioanelor, cele mai multe vehicule erau clasificate Euro 3 (26,1%), în timp ce autotractoarele au fost dominate de norma Euro 6 (47,9%). Pentru vehiculele rutiere destinate unor scopuri speciale, cea mai mare pondere a fost deținută de categoria Non-Euro, cu 21%.