Jeff Bezos finanțează un vehicul electric capabil să își schimbe forma ca un „Transformer”

vehicul electric lansat de Slate Auto, start-up-ul finanțat de Jeff Bezos
Sursa foto: Captură video – Instagram / The Autopian

Slate Auto, un nou startup american cu ambiții mari și sprijin financiar din partea lui Jeff Bezos pregătește lansarea unui vehicul electric revoluționar, capabil să-și schimbe forma și configurația , aproape ca un Transformer din filmele SF, susține TechCrunch.

Compania fondată în 2022 și cu sediul în Michigan, a ieșit din anonimat după ce mai multe prototipuri ale viitorului său EV (vehicul electric) au fost zărite pe străzile Californiei. Este vorba de un camion electric care poate fi adaptat cu ușurință pentru a arăta ca un SUV, un hatchback sau un pickup, o versatilitate nemaiîntâlnită până acum în industria auto.

Potrivit unor surse apropiate companiei, citate de publicația TechCrunch, vehiculul este parte dintr-o strategie de marketing atent regizată, menită să genereze anticipație înaintea lansării oficiale, programate pentru 24 aprilie, la Aeroportul Long Beach.

De la „Blank Slate” la „Tu îl personalizezi”

Modelul de bază, denumit „Blank Slate” („Tabula rasa”), va avea un preț estimativ de 25.000 de dolari, cu accent pe personalizare totală din partea cumpărătorului. Slate Auto a înregistrat chiar și marca sloganului „Noi îl construim. Tu îl personalizezi.”

Această abordare vizează în special publicul tânăr, creativ, care dorește o mașină flexibilă și adaptabilă stilului propriu de viață. În loc să cumpere o mașină fixă, utilizatorul poate alege din diverse caroserii și accesorii, obținând practic un vehicul diferit în funcție de moment sau nevoie.

O lansare neconvențională, cu camuflaje și identități fictive

Weekendul trecut, jurnaliști și pasionați auto au observat în Venice, California, un model de camion Slate deghizat într-un SUV de două uși, colantat cu sigla unei companii inexistente: „Rockabye Rides.” Vehiculul includea un site fictiv care trimite la un countdown spre lansarea oficială.

Pe Reddit, au apărut fotografii cu alte versiuni ale aceluiași camion, una arătând ca un hatchback care amintește de viitorul model R3 al companiei Rivian. În total, publicul a văzut deja trei configurații diferite ale aceluiași vehicul, toate dezvoltate pe aceeași platformă.

Această adaptabilitate este exact ceea ce compania a promovat în campaniile de atragere de fonduri, în cadrul cărora ar fi strâns deja peste 100 de milioane de dolari.

Un pitch ca în Silicon Valley

Potrivit TechCrunch, conducerea Slate a mizat intens pe ideea de „mașină Transformer” în fața investitorilor. În timpul prezentărilor, aceștia erau conduși într-o cameră unde li se arăta camionul într-o formă neutră, apoi erau invitați să părăsească sala pentru câteva minute. La întoarcere, descopereau același vehicul într-o formă complet diferită, un truc care pare să fi convins investitorii.

Printre aceștia s-ar afla și Mark Walter, CEO al Guggenheim Partners și proprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, care ar fi investit în companie și s-ar fi alăturat consiliului de administrație.

Specificațiile tehnice, încă necunoscute

Până în prezent, interiorul camionului și specificațiile tehnice rămân necunoscute. Jurnaliștii auto invitați la testări preliminare au semnat acorduri stricte de confidențialitate (NDA). Totuși, David Tracy de la The Autopian, unul dintre puținii care au văzut vehiculul în realitate, a declarat:

„Camionul Slate este diferit de orice vehicul nou pe care l-am văzut nu doar în ultimul deceniu de jurnalism auto, ci în toată viața mea.”

Rămâne de văzut dacă Slate Auto va reuși să transforme acest prototip spectaculos într-un succes comercial. Dar un lucru e sigur: în era în care personalizarea contează mai mult ca niciodată, o mașină care își schimbă forma nu mai pare de domeniul SF-ului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...