Ediție limitată Honda Hornet SP 5Four – design britanic, performanță japoneză doar pentru piața din UK

motocicleta rosie honda fotografiata pe un camp
Sursa Foto: Doble Motorcycles

Honda și compania britanică 5Four Motorcycles au anunțat lansarea unei ediții limitate a modelului CB1000 Hornet SP, produsă în doar 54 de exemplare și disponibilă la prețul de £15.454. Modelul exclusivist, realizat în parteneriat cu dealerul Doble Motorcycles din Coulsdon, Anglia, vine cu o serie de modificări estetice și tehnice semnate de designerul Guy Willison, fondatorul 5Four Motorcycles.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Fiecare motocicletă va fi asamblată manual de Willison și va purta semnătura acestuia pe rezervor. În plus, fiecare exemplar va avea un număr individual de serie și va fi însoțit de un certificat de autenticitate semnat, garantând unicitatea modelului.

Ediția limitată CB1000 Hornet SP 5Four se distinge printr-o serie de detalii premium: o vopsea inspirată din competițiile de anduranță, în nuanțe de roșu candy, albastru și alb perlat, un logo Honda pictat manual pe rezervor și o șea din piele naturală cusută manual, cu model tip diamant.

Printre modificările tehnice se numără un sistem de evacuare Racefit din titan, gravat cu logo-urile 5Four și Racefit, manete din aluminiu frezat pentru frână și ambreiaj, un stop spate cu LED, precum și un tail tidy înălțat, menit să accentueze aspectul sportiv al motocicletei.

Sub carenaj, modelul păstrează motorul cu patru cilindri în linie, răcit cu lichid, capabil să dezvolte 155 cai putere la 11.000 rpm și un cuplu maxim de 107 nm la 9.000 rpm. Sistemul de frânare este compus din etriere radiale Brembo Stylema cu patru pistoane și discuri flotante de 310 mm pe față, respectiv un etrier Nissin cu un singur piston și disc de 240 mm pe spate.

Suspensia este asigurată de Showa, cu o furcă inversată SFF-BP de 41 mm oferind 118 mm cursă pe față, și un monoamortizor spate Pro-Link cu 138 mm cursă.

Paul Styles, reprezentant al Doble Motorcycles, a declarat:

„Sunt încântat de noua Honda Hornet SP 5Four. Arată fantastic. După ce am colaborat cu Guy la proiectele sale anterioare și am discutat despre această motocicletă de atât de mult timp, este extraordinar să o vedem în sfârșit realizată. Rezultatul depășește toate așteptările. Mi-aș dori una pentru mine!”

La rândul său, Adrian Giles, președintele 5Four Motorcycles, a afirmat:

„Suntem extrem de mândri de această a treia motocicletă pe care o realizăm. Ne place noua Hornet, iar designul 5Four a transformat o motocicletă deja excelentă într-o mașină extraordinară. Colaborarea cu Paul Styles și echipa Doble Motorcycles a fost, ca de fiecare dată, o plăcere.”

Aceasta este a treia colaborare între Honda UK și 5Four Motorcycles, după edițiile speciale CB1100RS 5Four și CB1000R 5Four, ambele foarte apreciate de colecționari.

Primul exemplar al noii Honda CB1000 Hornet SP 5Four este deja expus la showroom-ul Doble Motorcycles, iar comenzile sunt deschise pentru pasionații care doresc o motocicletă exclusivistă, construită manual și inspirată din spiritul clasic al mărcii Honda.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...