Pirelli nu intenţionează, pentru moment, să facă investiţii în SUA, a anunţat vineri producătorul italian de anvelope în mod oficial, contrazicând un articol de presă, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Anterior, publicaţia Corriere della Sera a informat că Paolo Zampolli, trimisul special al preşedintelui Donald Trump pentru parteneriate globale, speră că premierul Italiei, Giorgia Meloni, va anunţa o investiţie ce ar urma să fie făcută de Pirelli, cu prilejul vizitei sale la Casa Albă, în data de 17 aprilie. Publicaţia a adăugat că Pirelli ar urma să investească un miliard de dolari în statul american Georgia, pentru a produce aşa-numite anvelope inteligente, cu posibilitatea de a majora investiţiile totale până la două miliarde de dolari în viitor.
„În acest moment nu a fost luată o decizie, date fiind obstacolele care au legătură cu guvernanţa şi structura acţionarilor”, a informat Pirelli într-un comunicat de presă.
Săptămâna aceasta vicepreşedintele Pirelli, Marco Tronchetti Provera a spus că firma are dificultăţi în a investi în SUA, întrucât cel mai mare acţionar al său este grupul chinez de stat Sinochem.
Acţionarii chinezi şi cei italieni de la producătorul italian de anvelope Pirelli au viziuni diferite cu privire la guvernanţa companiei, într-un moment în care autorităţile de la Washington au luat în vizor tehnologia chineză în industria auto, interzicând programele software şi echipamentele hardware provenite de la companiile controlate de China.
Trump a introdus tarife de 25% la importurile de automobile, susţinând că măsura îi va încuraja pe constructorii străini de automobile şi pe furnizorii lor să investească în SUA, pentru a evita să plătească tarifele majorate.
În acest an, autorităţile americane au definitivat o serie de reguli care interzic sistemele software şi hardware de la companiile controlate de acţionari chinezi în vehiculele conectate care rulează pe şoselele din SUA, interdicţiile cu privire la software urmând să intre în vigoare începând cu automobilele produse din 2027 iar cele cu privire la hardware din 2029.
O parte dintre anvelopele produse de Pirelli sunt echipate cu o tehnologie capabilă să colecteze date în timpul rulării şi să transfere informaţiile în timp real către vehicul.
Producătorul italian de anvelope realizează aproximativ 25% din veniturile sale de pe piaţa din America de Nord. Pirelli deserveşte piaţa din America de Nord în principal cu anvelopele produse la uzinele sale din Mexic, America de Sud şi Europa, şi într-o mai mică măsură cu anvelopele produse la uzina sa din statul american Georgia.
Grupul Pirelli a intrat în România în anul 2004, când a înfiinţat compania „Pirelli Tyres România”. Construcţia fabricii de anvelope de la Slatina este un proiect greenfield început în 2005, iar primele anvelope au fost fabricate în 2006.