Range Rover Sport SV Black: SUV cu motor V8 de 635 CP și sprint 0-100 km/h în 3,8 sec. Debutul va avea loc la Goodwood Festival of Speed

Range Rover a lansat o versiune specială a celebrului său model Sport SV, care mizează pe o estetică „all black” și performanțe de excepție. Range Rover Sport SV Black, disponibil pentru comenzi din finalul anului 2025, combină puterea brută cu un design ce îmbracă fiecare detaliu în negru lucios, creând o prezență impunătoare și discretă în același timp.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Bazat pe cea mai performantă versiune Range Rover Sport de până acum, modelul SV Black se remarcă printr-un pachet exterior complet în nuanța Narvik Black. De la capota din fibră de carbon până la jantele forjate de 23 inch și elementele de caroserie – inclusiv emblemele, etrierele de frână și țevi de eșapament – totul contribuie la un look monocrom sofisticat, menit să sublinieze caracterul puternic al mașinii.

„O declarație de răzvrătire îndrăzneață”

Martin Limpert, directorul global Range Rover, descrie această versiune drept „o declarație de răzvrătire îndrăzneață”, o mașină care exprimă fără ezitare atitudinea și puterea emblematică a brandului. Interiorul nu face rabat de la această filozofie: tapițeria din piele Windsor Ebony, ornamentele iluminate SV Black și finisajele Gloss Grand Black conturează un habitaclu ergonomic, plăcut și în armonie perfectă cu exteriorul său.

Sub capotă, Range Rover Sport SV Black ascunde un motor V8 de 4,4 litri, cu tehnologie mild-hybrid Twin Turbo, ce dezvoltă 635 CP și un cuplu impresionant de 750 Nm. Performanțele sunt pe măsură, cu un sprint 0-100 km/h în doar 3,8 secunde și o viteză maximă de 290 km/h. În plus, SUV-ul beneficiază de tehnologii de ultimă oră, inclusiv suspensia 6D Dynamics, considerată cea mai avansată din segment.

Debut la Goodwood pentru Range Rover Sport SV Black

Range Rover Sport SV Black reprezintă, într-adevăr, o fuziune între forță brută și rafinament. Este un model pentru cei care caută nu doar luxul și confortul unui SUV premium, ci și o prezență impunătoare, ce nu trece neobservată. Această „îmbrăcăminte” complet neagră, cu finisaje atent lucrate, este un statement clar – un design care nu se supune trendurilor trecătoare, ci impune propria sa regulă.

Prezentat în premieră la Goodwood Festival of Speed în iulie 2025, modelul promite să atragă atenția atât a pasionaților de performanță, cât și a celor care apreciază designul sofisticat și modern.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...